Franţa intenţionează să organizeze astăzi o reuniune cu alte 12 state membre UE, inclusiv România, cu scopul de a construi o alianţă de ţări pentru a promova energia nucleară în politicile energetice ale blocului comunitar, transmite Agerpres.
Decizia vine pe fondul sporirii disputei dintre Franţa şi alte state care împărtăşesc aceeaşi viziune - şi care vor mai multe politici ale UE care să promoveze energia nucleară ca sursă de energie cu emisii scăzute de carbon, şi alte ţări, precum Germania şi Spania, care spun că energia nucleară nu ar trebui pusă pe picior de egalitate cu energia regenerabilă.
Reuniunea, organizată de ministrul francez al Energiei, Agnes Pannier-Runacher, în marja întâlnirii miniştrilor Energiei din UE de la Stockholm, se va concentra pe contribuţia energiei nucleare la îndeplinirea obiectivelor climatice şi a securităţii energetice, a informat un oficial francez.
Statele care ar urma să participe sunt România, Bulgaria, Slovenia, Cehia, Suedia, Italia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Ţările de Jos şi Finlanda, precum şi Comisia Europeană, informează sursa.
Ministrul olandez al Energiei, Rob Jetten, a declarat că salută cooperarea, dar a atras atenţia că Ţările de Jos nu sunt de acord cu Franţa în privinţa anumitor subiecte - inclusiv opinia ţării sale că UE ar trebui să prioritizeze hidrogenul din surse regenerabile înaintea altor tipuri de combustibil cu emisii scăzute de carbon.
"Cred că este foarte bine că avem o platformă cu ţările care sprijină energia nucleară pentru a împărţi cunoştinţele şi experienţele", a declarat Jetten.
Ţări ca Franţa, Suedia şi Ungaria folosesc deja energia nucleară, în timp ce Polonia vrea să construiască primul său reactor. Austria şi Luxemburg sunt împotriva energiei nucleare, din cauza temerilor privind siguranţa şi deşeurile radioactive, în timp ce altele, cum este Germania, îşi închid reactoarele nucleare.
Dezacordurile privesc modul de gestionare a energiei nucleare, în condiţiile în care deja sunt amânări în negocierile privind noile ţinte de energie regenerabilă ale UE, mai adaugă sursa.
Oficialii susţin că disputa se extinde şi la alte politici. Săptămâna trecută, statele membre UE nu au reuşit să ajungă la un acord privind priorităţile privind schimbările climatice, din cauza problemelor cauzate de energia nucleară, care afectează şi o conductă de hidrogen de miliarde de euro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 10:38)
Pana ieri energia nucleara NU ERA VERDE,
de cand lipseste energia rusa a schimbat CULOAREA,
penibilitati politice