Fraţii Cristescu vor să obţină minim 17,5 milioane de euro din vânzarea a 20 hectare de teren în Timişoara

M.F.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 10 iulie 2013

Fraţii Emil şi Marius Cristescu, proprietarii grupului Bega, vor să vândă mai multe terenuri care totalizează peste 20 de hectare şi construcţiile aferente, în Timişoara, preţul minim pe care vor să-l obţină fiind de 17,5 milioane de euro, respectiv 85 de euro/mp, potrivit datelor transmise la Bursă, citate de Mediafax.

Terenurile, în suprafaţă de aproape 206.000 de metri pntrazi, sunt deţinute prin intermediul firmelor Bega Turism (SCDE) şi Bega Minerale Industriale (BMIA), parte a grupului controlat de cei doi fraţi, iar vânzarea acestora va fi discutată de acţionari în luna august.

Aceştia intenţionau să construiască pe aceste terenuri, situate pe Calea Sagului, un proiect comercial de mari dimensiuni. În luna mai a anului trecut, reprezentanţii Bega Grup anunţau să vor începe proiectul, care urma să fi finalizat într-un an, după o investiţie estimată la 50 de milioane de euro.

Fraţii Cristescu vor să investească aproximativ 20 de milioane de euro în construcţia unui complex de patru clădiri de birouri la Timişoara, prima dintre acestea, cu o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, urmând să fie inaugurată luni.

Proiectul, numit Optica Business Park, va avea o suprafaţă de 21.000 de metri pătraţi şi va fi inaugurat în mai multe etape, până la sfârşitul anului 2015. Fraţii Cristescu mai deţin în Timişoara spaţii de birouri care acoperă peste 10.000 de metri pătraţi.

Bega Grup cuprinde 16 societăţi comerciale din domenii diferite, de la industria minieră, construcţii de maşini, la imobiliare şi turism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb