Procedurile vamale simplificate utilizate la importuri lasă deschisă poarta pentru fraude cu TVA, punând în pericol finanţele UE şi piaţa unică, precizează Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport, din care relatăm următoarele.
Pentru bunurile importate,TVA-ul este datorat la intrarea acestora în Uniunea Europeană, şi se calculează pe baza declaraţiilor vamale. Însă comercianţii care manipulează aceste declaraţii pot denatura concurenţa şi afecta veniturile fiscale ale UE şi statelor membre. Auditorii au identificat numeroase vulnerabilităţi în aplicarea procedurilor simplificate de import, acestea fiind exploatate pentru a evita plata TVA-ului.
"Măsurile existente nu sunt suficiente pentru a preveni şi a detecta fraudele cu TVA la importuri atunci când se recurge la proceduri vamale de import simplificate. Valoarea bunurilor importate sub aceste regimuri este ridicată, iar riscul de abuzuri prin practici frauduloase este mare", a precizat François-Roger Cazala, membrul Curţii responsabil de audit, potrivit sursei. Acesta a subliniat necesitatea unui echilibru între facilitarea comerţului şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii.
Raportul semnalează lipsa unor norme uniforme în UE privind funcţia de reprezentant fiscal, dar şi inconsecvenţe între statutul codurilor TVA şi al numerelor de înregistrare a operatorilor economici (EORI). Astfel, companiile suspectate de fraude cu TVA pot continua să opereze fără restricţii. În plus, sancţiunile pentru astfel de practici variază considerabil între statele membre.
Auditorii au descoperit pierderi semnificative de TVA în cadrul controalelor efectuate, precum şi dificultăţi în verificarea transportului real al bunurilor către alte state membre - o condiţie esenţială pentru scutirea de TVA la importuri. În unele cazuri, importatorii au subevaluat mărfurile, în special telefoane mobile, textile şi bijuterii, pentru a plăti taxe mai mici. Totodată, accesul limitat la date face dificilă compararea valorii bunurilor importate cu cea declarată la vânzare în alte state membre, ceea ce îngreunează depistarea neregulilor, conform raportului.
Deşi există iniţiative legislative care ar putea corecta unele dintre aceste probleme, raportul avertizează că riscurile de fraudă nu vor dispărea complet. În plus, schimbul de informaţii între statele membre şi instituţiile europene rămâne deficitar, iar metodele actuale de combatere a abuzurilor sunt adesea greoaie şi ineficiente.
Curtea de Conturi Europeană subliniază necesitatea unor măsuri mai stricte pentru a proteja interesele financiare ale UE şi pentru a reduce vulnerabilităţile care permit evitarea frauduloasă a plăţii TVA-ului la importuri.