Orice autor este sensibil la reacţiile cititorilor săi. Am căutat cu îndîrjire să înţeleg motivaţia celor care mă critică vehement, ba unii mă şi ameninţă cu dezvălu-iri infamante, pentru păcatul de a stărui în vatra cercetării stării de fapt a societăţii româneşti, de a căuta rădăcinile şi conexiunile ţesăturii de fapte şi evenimente care ne ţine prizonierii unei lumi lipsite, cel mai adesea, de speranţă, care ne asupreşte şi ne umileşte, cînd nu alege să ne suprime brutal, mereu pîndită de alt viitor sumbru.
Nu încape nicio îndoială, realitatea ţipă, se tînguieşte, se zvîrcoleşte după soluţii, iar cei care-şi bat gura, îşi pierd timpul lor şi-l irosesc pe-al altora scriind despre altceva, pot avea aerul unor rătăciţi, ori, de ce nu?, al unor "manipulatori de conştinţe", adică nişte inşi puşi pe rele din capul locului.
Primul lucru care m-a izbit, cercetînd diferitele aspecte ale problemei este că fenomenul se repetă în toate momentele critice, de răscruce, ale istoriei noastre.
Nu doar noi, acum, ci înaintaşi ai noştri mult mai iluştri şi poate mai civilizaţi, mai demni, au căzut în aceeaşi capcană. S-au repezit, au dat goană în toate direcţiile, cu speranţa că vor găsi soluţiile crizei aiurea, mereu într-altă parte, grăbindu-se să părăsească, dezgustaţi, terenul realităţii. Unul, altfel, incomod, amorf, mereu rezistent la schimbare, mereu întîrziat, mereu fără fundamentele instituţionale şi morale necesare unei construcţii sociale solide şi rezistente la eroziunea timpului, plin de gropi şi de praf, de hoţi, de panarame şi potlogari, o lume de moşi, aşa cum o găsiţi ilustrată în şirul, aparent fără şir, al substantivelor şi adjectivelor împerecheate de Caragiale, geniul care a avut curajul să suprime verbele dintr-o pagină de literatură. Nu există altă definiţie mai profundă a "patologiei societăţii româneşti", cum o numea Eminescu, decît această lume caragialiană din care verbele s-au exilat, au devenit inutile, irelevante, ori au fost alungate de cine ştie ce forţe malefice.
A doua întrebare s-a născut din prima: cine au fost aceşti căutători grăbiţi de soluţii, ce-şi fac mereu auzită vocea, în toate vremurile de criză ale societăţii româneşti? Care este profilul lor social, psihologic, care este tipologia lor umană?
Primul grup al căutătorilor de soluţii se constituie, aproape întotdeauna, în chiar cercul puterii. Mai marii zilei văd cu grijă cum le fuge pămîntul de sub picioare şi dau faţă cu teama de a înfrunta deschis mînia, ori chiar revolta celor pe care i-au înşelat în contractul de guvernare. Caracteristica dominantă a soluţiilor din cercul puterii este nepăsarea faţă de consecinţele ulterioare ale măsurilor preconizate.
Nu contează ce se va întîmpla peste o zi, două, o lună sau un an, acum să ne vedem ieşiţi de la strîmtoare! "Fă-te frate cu dracu, pînă treci puntea" este motto-ul tuturor acestor soluţii menite nu să rezolve problemele societăţii, ci pe cele ale puterii, iar dintre toate, de fapt, una singură: să nu pierdem, tocmai acum, sceptrul şi dulcile privilegii ale jilţurilor guvernării.
Al doilea cerc al grăbiţilor căutători de soluţii se formează din rîndurile intelectualilor, mai ales cei vizitaţi insistent de spectrul "misiunii lor". Sunt oameni care trăiesc, cea mai mare parte a vieţii, cu sentimentul că fac parte dintre "cei aleşi" şi cu frustrarea că societatea nu se grăbeşte să le recunoască acest statut, cu alte cuvinte să reverse asupra lor beneficiile materiale, ori onorurile instituţionale care le-ar putea ostoi, parţial desigur, nemăsuratele orgolii. Motto-ul acestui grup şi al oricărui grup de veleitaro-elitişti este: "Dacă nu noi, atunci, cine? Dacă nu acum, atunci, cînd?" Caracteristica principală a soluţiilor propuse de aceşti oameni este accentuata incongruenţă cu caracteristicile şi mai ales posibilităţile societăţii. Cînd sunt confruntaţi cu această remarcă-reproş, răspunsul lor este simplu şi deconcertant: dacă realitatea nu vrea sau nu poate să se muleze pe soluţiile noastre, e vina ei şi cu atît mai rău pentru ea. În varianta maois-tă traducerea este: "Dacă nu ştie, îl învăţăm, dacă nu poate, îl ajutăm, dacă nu vrea, îl forţăm"! La nevoie şi o dictatură e bună, mai ales dacă scopurile înalte sunt atît de .....înalte, desigur!! Este motivul pentru care dictaturile sunt atît de des nu doar prezente în realitatea politică a României moderne, ci, mai rău, atît de frecvent invocate, în lumea intelectuală, ca "răul cel mai mic!"
Elementul care uneşte soluţiile primului grup cu cele ale celui de-al doilea, dincolo de orice diferenţe de abordare, politică sau metodologică, este INADECVAREA! Cu alte cuvinte, nici într-un caz, nici în celălalt, punerea în practică a soluţiilor nu va duce la rezolvarea problemelor care au creat criza, fie pentru că sunt prost alese, fie pentru că nu pot fi puse în practică, ori dacă sunt, dau rezultate mult prea slabe.
Aşa, ajungem la miezul problemei, alcătuit dintr-o constatare şi o întrebare. Constatarea cu totul surprinzătoare este că tocmai cei care au de suportat greul crizei, cei care plătesc, întotdeauna şi pînă la capăt, uneori generaţii de-a rîndul, costurile crizelor sunt singurii care nu par preocupaţi de căutarea soluţiilor! Cum este posibil aşa ceva? Se pot găsi, desigur, motive şi explicaţii care, înşiruite, să umple pagini întregi, de la lipsa "pregătirii", la sentimentul încătuşării, al neputinţei pe care-l încearcă cei obligaţi să trăiască cea mai mare parte a vieţii lor, de azi pe mîine. În realitate, toate aceste explicaţii sunt doar simple raţionalizări menite să reducă disonanţa cognitivă. Răspunsul meu este că aceşti oameni nu caută soluţii, pentru că, spre deosebire de "căutătorii profesionişti", ei nu-şi pot permite, nici măcar imagina, luxul de a fugi de realitate. Ei sunt împlîntaţi în realitate, ei sunt "carnea de tun" a realităţii.
Fuga de realitate, în graba de a găsi mai repede soluţiile problemelor cu care ea ne confruntă, este cea mai proastă stategie de căutare. În fapt, este drumul care asigură certitudinea eşecului. Este singura cale care nu duce niciodată, nicăieri. Este reţeta ultimă şi infailibilă a rătăcirii perpetue.
Dacă unii nu pot căuta soluţii, iar ceilalţi le caută mereu acolo unde n-au nicio şansă să le găsească, suntem condamnaţi la "criză permanentă"?
Eu cred că nu! Cu o singură condiţie: oricine ar fi aceia care vor să ajute într-un fel la găsirea soluţiilor pentru ieşirea din criză să înveţe a folosi algoritmi bazaţi nu pe fuga de realitate, ci pe cunoaşterea şi recunoaştera realităţii, pe asumarea ei, cu bune şi cu rele, mai ales cu cele rele!
Societatea românească nu are nevoie acum, cum nu a avut niciodată nevoie, de "salvatori", ci de "constructori". Din păcate, la noi aceasta a rămas mereu o "meserie" făcută de prea mulţi după ureche şi, oricum, prea puţin preţuită! Poate de aici ar trebui începută schimbarea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de T. în data de 25.06.2010, 00:40)
Superb. Multumesc!
2. Continuati-va rationamentul dle C.Codita
(mesaj trimis de S.I. în data de 25.06.2010, 01:08)
Ar trebui sa dezvoltati ultima parte a articolului. In opinia mea , am mai opinat asa ceva, salvatorii sunt de moment si nu de durata.In ceea ce priveste constructorii ,ei nu au aparut inca.Posibil sa apara mai spre toamna. Pe masura ce disolutia epocii iliesciene se adanceste.Prin epoca iiliesciana am definit tot intervalul de timp postdecembrist.Pana in prezent.Inclusiv regimul Basescu II.Daca urmariti presa neutra veti constata ca redactiile economice ale unor cotidiene isi exprima clar...
3. fără titlu
(mesaj trimis de ilie în data de 25.06.2010, 08:20)
v-am admirat intodeauna realismul
articolelor si analizele pragmatice.
probabil ca nivelul intelectual al
unor materiale depaseste capacitatea de intelegere a unor
cititori.
de asemeni unii nu pot suporta
adevarul dur,
dupa mine singura iesire din actuala gaura neagra ar fi un cadru
institutional care sa stimuleze munca si acumularea LICITA a capitalului ,
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2010, 11:53)
Iliuta, de ce esti obsedat de gaura neagra ?.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2010, 11:53)
Iliuta, de ce esti obsedat de gaura neagra ?.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2010, 12:17)
Autorul face progrese; ce altceva mai laudabil decat sensibilitatea la reactiile cititorilor, astfel ca nu ma pot abtine sa va "rereproduc": rareori au cititorii parte de un autor ca dvs. care sa le inteleaga si sa le confirme in asa mare masura asteptarile; sunteti intradevar ancorat in "spiritul vremurilor" sondand si descifrand meandrele concretului.
Sunt de acord cu dvs. ; exista o diferenta intre cautatorii de solutii si aratatorii cu degetul... si cu faptul ca unii insala in...
5. inlaturarea cauzelor sistemice
(mesaj trimis de Salomeea în data de 25.06.2010, 15:27)
Care sunt cauzele crizelor actuale?
Ca in medicina ayurvedica. Trebuie cunoscute si inlaturate cauzele nefunctionalitatii sistemului.
Criza sistemica este semnalul crizei umanitatii, este o criza interna, a valorilor.
Natura relatiilor interumane, interentitati sociale sau politice nu ar trebui sa fie una conflictuala , ci una de cooperare, de atractie, de iubire as indrazni...
Fiinta umana nu este o natura conflictuala...asa cum pretind unii.
Natura noastyra este una nobila si...
5.1. Referitor la opinia 6 (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de S.I. în data de 25.06.2010, 21:21)
Dl sau dna anonim care si-a exprimat opinia nr 6 nu face altceva decat sa sublinieze necesitatea propunerii de solutii pentru a iesi din depresiunea economica.Noi am schitat cateva idei. Am precizat in opinia 2. Daca autorul articolului, dl C.C., asteapta propuneri de solutii de la cei care-si exprima opinia in loc sa propuna si Dsa ceva este treaba Dsale.S-ar putea sa fie depasit de evenimente.Cred ca un schimb de idei cu unul din membrii activi,iata,ai Grupul Un Viitor pentru Romania,ar fi...