Fugă spre necunoscut şi ameninţare nucleară

Vladimir Putin s-a aruncat într-o cursă frenetică spre necunoscut. Acţiunile pripite ale Rusei menite să creeze condiţiile anexării celor patru regiuni ucrainene ocupate de armata rusă în 2014 (Lugansk şi Doneţk) sau în primele zile ale invaziei militare de la sfârşitul lunii februarie de anul acesta (Zaporoje şi Herson) sunt proba vie a impasului strategic în care se află dictatorul de la Kremlin. Şi toate acestea în vreme ce Rusia se confruntă cu o nouă înfrângere militară semnificativă, cu mii de soldaţi încercuiţi la Liman, în nordul regiunii Doneţk. Situaţia de pe teatrul de luptă contrastează puternic cu discursul agresiv şi belicos al lui Vladimir Putin, care denotă, la o analiză raţională, disperarea tactică datorată unei erori strategice majore: atacarea Ucrainei. Căci anexarea acestor teritorii ucrainene este văzută de majoritatea observatorilor ca un răspuns la dificultăţile militare tot mai mari de pe câmpul de luptă, ca urmare a recuperării de către armata ucraineană a unor teritorii ocupate de armata rusă în primele zile de invazie.

Francezii au o vorbă care sintetizează foarte bine operaţiunea lui Putin "fuite en avant" ( fugă înainte), care semnifică o cursă frenetică spre necunoscut, chiar cu riscul unor erori majore. Deşi originea acestei expresii rămâne neclară, ea pare să aibă o conotaţie militară.

Surse medievale descriu o bătălie în care unul dintre beligeranţi ar fi preferat să fugă la simpla vedere a inamicului, dar pentru a scăpa a ales o tactică neobişnuită: armata fugară s-ar fi repezit mai întâi spre inamic, pentru ca apoi să-l ocolească cu câţiva metri înaintea ciocnirii. E ceea ce autocratul de la Kremlin pare să fi intenţionat atât cu decretarea "mobilizării parţiale", cât şi cu ameninţarea recurgerii "legitime" la arma nucleară.

Mobilizarea a între 300.000 şi 1.000.000 de rezervişti care urmează să fie trimişi în Ucraina pentru a stabiliza linia frontului şi eventual a încerca o contraofensivă contrastează puternic cu ameninţarea nucleară care face parte din tactica discursivă de intimidare a Occidentului: ce rost are o mobilizare general-parţială în cazul în care ar urma să fie folosită arma nucleară tactică?

De fapt, prin anexarea celor patru regiuni ucrainene, Putin urmăreşte să escaladeze conflictul şi să reducă marja de manevră diplomatică pentru mulţi ani de acum încolo. Este, am putea spune, răspunsul său întârziat la afirmaţia primului ministru indian, Narendra Modi, la Samarkand, pe 16 septembrie, când acesta spunea că "nu este timpul pentru război" (now is not an era of war) şi că "trebuie mers pe calea păcii" (move onto a path of peace).

Nu doar Ucraina şi aliaţii săi occidentali, care au declarat încă înaintea previzibilei anexări că nu vor recunoaşte niciodată pretenţiile Rusiei asupra acestor teritorii ucrainene, dar nici alte state nu vor intra în jocul lui Putin. De altfel, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, sublinia, încă cu o zi înaintea anexării, că aceasta "nu are valoare juridică şi trebuie condamnată".

În momentul în care a ales să semneze aşa zisele "tratate de aderare" la Rusia ale celor patru regiuni, sfidând astfel dreptul internaţional şi oficializând anexarea ilegală de către Rusia a acestora, Vladimir Putin a validat cel mai important rapt teritorial din Europa de la cel de-al doilea război mondial încoace. Prin aceasta încearcă cu disperare să pună lumea în faţa unei aşa zise noi ordini internaţionale. Dar acest demers nu face decât să-l izoleze şi mai mult.