GASTROPAN 2016: Afaceri estimate la peste 50 milioane de euro pe termen lung după participarea la expoziţie

Ioana Dogaru
Companii / 10 aprilie 2016

Directorul general al GastroPan 2016, Ildiko Varadi-Erdos, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că în cele trei zile ale expoziţiei de la Târgu Mureş s-au concretizat afaceri estimate la peste două milioane de euro, însă valoarea beneficiilor pe termen lung în urma negocierilor purtate şi a contractelor încheiate se ridică la peste 50 milioane de euro.

"Cei 133 de expozanţi spun că deja au vândut foarte multe aparate, utilaje, dar şi ustensile. De exemplu, cei din China ne-au şi mulţumit şi au spus că e cea mai reuşită expoziţie la care au participat în ultimii ani, deci este rentabil pentru firme să participe. Cel puţin, după calculele făcute până acum, s-au făcut afaceri de cel puţin două milioane de euro. În perioada imediat următoare, pentru că sunt contracte care se vor încheia şi săptămâna viitoare, această valoare va ajunge la cinci milioane de euro, iar pe termen lung vom ajunge la o valoare de peste 50 de milioane de euro. Acesta este principiul - cei care acum au cumpărat, de exemplu, un cuptor, în viitor, pentru că au văzut că sunt şi linii automate, în următoarele 5-6 luni să cumpere şi aceste linii automate", a arătat Ildiko Varadi-Erdos.

Adrian Valentin Croitoru, din partea EURCAS, unic distribuitor MIWE în România, a declarat pentru Agerpres că în acest an vânzările directe din expoziţia GastroPan s-au ridicat la circa 100.000 de euro, însă s-au purtat numeroase negocieri şi au fost înaintate deja peste 100 de oferte.

"Direct din expoziţie am reuşit să vindem utilaje de circa 100.000 de euro, malaxor de brutărie, cuptor rotativ - cumpărat de un client pe care îl tatonăm de doi ani, care a venit la târg şi l-am convins-, precum şi alte aparate. Cel care a luat malaxorul cu siguranţă va mai dori unul, ca de altfel şi cel cu cuptorul va mai dori unul, pentru că vor vedea performanţele acestora. Avem deja numeroase negocieri încheiate, pe circa 30% din ceea ce aveam, dar avem înaintate cel puţin 100 de oferte. GastroPan este un târg foarte bun. Scopul nostru la târg este legat şi de faptul că suntem producători de materie primă - putem produce în momentul de faţă 2.000 de tone pe lună de margarină vegetală şi frişcă vegetală, vindem 60-70% în România, restul exportăm în 30 de ţări. Scopul acestui târg este să arătăm că putem mai mult", a arătat Croitoru.

Reprezentantul EGO GRUP SRL din Târgu Mureş, Cornel Core, a precizat pentru Agerpres că participarea firmei sale la GastroPan 2016 a însemnat un real succes, întrucât a vândut direct din expoziţie trei aparate de prăjit cafea verde, a încheiat numeroase contracte pentru distribuirea cafelei verzi, însă marea reuşită este negocierea unui contract de distribuţie naţională cu o firmă extrem de puternică pe piaţa din România.

În privinţa numărului de vizitatori, organizatorii GastroPan 2016 de la Târgu Mureş au arătat că în primele două zile au fost peste 12.000 de persoane şi se estimează o participare de circa 20.000 de persoane până la finalul manifestării, care se încheie sâmbătă seara.

Pe parcursul a trei zile, GastroPan 2016 a reunit la Târgu Mureş toate profesiile de pe filiera morărit, panificaţie, cofetărie şi HoReCa prin participarea a 133 de expozanţi din 25 de ţări, punându-se accent pe noile tendinţe, cum sunt "natural" şi "premium", prin utilizarea ingredientelor naturale.

Începând de joi până sâmbătă seara, la GastroPan 2016 Târgu Mureş, care acoperă o suprafaţă de 7.000 mp, cei 133 furnizori de talie mondială de pe patru continente, din ţări precum Egipt, SUA, Germania, Franţa, Grecia, Serbia, Bulgaria, Polonia, Olanda şi China, au expus o serie de soluţii şi tehnologii inovatoare, constând în echipamente, ustensile şi ingrediente necesare pentru dezvoltarea unei afaceri competitive în domeniul panificaţiei, cofetăriei şi ospitalităţii.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate numeroase echipamente performante produse de furnizori de talie mondială, între care cele mai eficiente energetic cuptoare, linii de divizare, formare aluat, cuptoare rotative, malaxoare cu cuvă extractibilă, mixere planetare.

În cadrul expoziţiei de la Târgu Mureş este prezentat şi modul de funcţionare a celor mai noi maşini de procesat şi modelat aluatul şi a celor mai eficiente cuptoare, însă au putut fi învăţate şi ultimele tehnici de lucru de la maeştri cofetari, brutari şi bucătari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb