BitDefender anunţă azi lansarea noii generaţii de produse în limba română, destinată utilizatorilor individuali. Gama completă de securitate 2011 include BitDefender Antivirus Pro 2011, BitDefender Internet Security 2011 şi BitDefender Total Security 2011 şi oferă protecţie împotriva celor mai noi versiuni de viruşi, programelor de tip spion, atacurilor de tip phishing şi tentativelor de furt de identitate, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Această lansare este foarte importantă şi sperăm că noua generaţie de produse BitDefender 2011 răspunde întru totul nevoilor de securitate ale utilizatorilor români. Din studiile făcute de noi a reieşit că aceştia doresc să aibă o soluţie de securitate cu rată de detecţie excelentă, să fie protejaţi în timp real 24/7 împotriva viruşilor şi să se bucure de navigare pe internet în deplină siguranţă. Generaţia 2011 este uşor de folosit şi simplu de instalat, astfel încât utilizatorul nu trebuie să interacţioneze prea des cu produsul", a afirmat Răzvan Vâlceanu, Country Manager, BitDefender România.