Geneza genocidului din Ucraina

Să ne imaginăm următoarea situaţie: Trăim pe o insulă, prin Pacific. Suficient de departe încât Europa, cu grijile sale, să nu fie decât un punct. Iar din biblioteca locală lipsesc cărţile de istorie recentă. Să spunem că a fost o inundaţie şi toate volumele care tratează perioada de după de 1 Ianuarie 1940 au dispărut. Ce am cunoaşte, în acest caz, despre cel de-Al Doilea Război Mondial? Evident, perspectiva noastră ar fi total compromisă. Nimic despre Auschwitz, nimic despre Hiroshima, nimic despre debarcarea din Normandia.

Am afla, în schimb, că trupele lui Adolf Hitler au cucerit, după o campanie-fulger, Polonia. Iar în acest timp, democraţiile occidentale au stat pe margine. Am ştii că trupele germane au comis atrocităţi, însă nu am avea nici o idee despre Holocaust, care s-a petrecut în mare măsură în Est, după 1941. Nu am bănui măcar existenţa unor lagăre gen Treblinka (construit în 1942) sau a unor orori precum lichidarea ghetoului din Varşovia (Mai 1943).

Să privim puţin la această imagine, îngheţată. Noi realizăm acum că este incompletă, dar asta este doar pentru că ştim cum s-a sfârşit războiul. Dacă am fi în situaţia descrisă mai înainte, pe insula fără cărţi în secţiunea de istorie contemporană, am fi încă în ceaţă.

Dar chiar şi aşa, priviţi cu atenţie... Violenţa dezlănţuită de trupele naziste în Polonia împotriva civililor seamănă foarte mult cu ceea ce vedem acum în Ucraina. Modul de operare pare să fie identic.

Prima trăsătură: o brutalitate nelimitată faţă de civili. Wehrmacht-ul şi armata rusă nu dau două parale pe civilii prinşi între focuri. Dimpotrivă, adesea ei sunt ţinte într-o veritabilă campanie de teroare. Au fost bombardate convoaiele de refugiaţi şi obiectivele civile. În 1939, Luftwaffe a ucis circa 6.000 de civili doar în Varşovia. În 2022, trupele ruse au ucis circa 20.000 de civili la Mariupol şi au deportat circa 50.000 de supravieţuitori. Oraşul a fost, practic, ras de pe faţa pământului.

A doua trăsătură comună: campania de lichidare sistematică a elitelor naţionale. În Polonia, trupele germane au intrat cu un plan minuţios întocmit. De fapt, cu două. Unul era numit "Operaţiunea specială Tannenberg" şi viza eliminarea "elementului polonez" din unele zone. Ceea ce s-a numit, din anii 1990, "curăţare etnică". A doua "operaţiune specială" se numea, criptic, "AB". Liste întregi de intelectuali, ofiţeri şi alţi lideri care urmau să fie arestaţi şi eliminaţi. Trupele Moscovei par să urmeze acelaşi model în Ucraina. "Naţionaliştii" locali dispar în camerele de tortură, iar şcolile sunt rusificate.

Care este motivul pentru care cele două campanii, aceea nazistă din Polonia, şi aceea a regimului velicorus al lui Putin, sunt atât de asemănătoare? Ipoteza mea este că nu avem de-a face cu o întâmplare. În 1939, URSS-ul stalinist şi Germania nazistă au dezmembrat Polonia. Cu această ocazie, sovieticii s-au dedat şi ei la atrocităţi sistematice, precum masacrul de la Katyn. Dar este foarte probabil că, în acelaşi timp, au urmărit atent ce făceau germanii în teritoriile cucerite şi au luat notiţe despre cum ştergi de pe hartă un popor. Acum, radicalii din Rusia au un model. La fel ca naziştii, au pus la cale răpirea şi deznaţionalizarea a sute de mii de copii. Una din coordonatoarele acestui program, sancţionată recent de Statele Unite, este chiar o consilieră a lui Vladimir Putin.

A treia trăsătură: proporţiile crimelor sunt aceleaşi. În câteva săptămâni, trupele germane au ucis 150.000 de civili polonezi. Câteva milioane au luat calea exilului. Cifrele sunt similare în 2022. Gropi comune cu sute de cadavre sunt descoperite în Ucraina. Sute de mii de ucraineni au fost deportaţi cu forţa în Extremul Orient.

Ce urmează? În cel de-Al Doilea Război Mondial, situaţia s-a degradat încă şi mai mult. În 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică şi s-a luat de piept cu Statele Unite. În 1942, "fabricile morţii" au început să lucreze. Dar este limpede că seminţele Holocaustului au fost sădite, atent, în 1939-1940. Violenţele împotriva civililor polonezi au fost de la bun început nu doar tolerate sau chiar încurajate, ci organizate la cel mai înalt nivel.

Din fericire, înfrângerile administrate de ucraineni trupelor lui Putin, la Kiev şi, recent, în regiunea Harkov-ului, au stricat pentru moment planurile despotului din Kremlin. Urmăriţi însă, dacă aveţi stomac pentru asta, presa rusă. E ceva acolo ce desfide orice imaginaţie. Ucrainenii şi presupuşii lor patroni occidentali sunt demonizaţi. În interceptările soldaţilor ruşi vedem că se discută, deschis, despre jafuri şi violuri. La televiziunile din Moscova, identitatea poporului ucrainean este sistematic negată şi sunt vehiculate tot felul de scheme elucubrante de deportare sau epurare. Chiar în această seară, un "invitat" îndemna la distrugerea întregii infrastructuri civile din Ucraina. "E rău, e foarte rău, dar asta este, să se teamă de noi!". Ce este mai rău s-ar putea să vină în lunile următoare.