GERMANIA:  Actuala criză economică, mai puţin preocupantă pentru companii decât cea declanşată de pandemia de coronavirus

G.D.
Internaţional / 31 octombrie 2022

Actuala criză economică, mai puţin preocupantă pentru companii decât cea declanşată de pandemia de coronavirus

Actuala criză economică este mai puţin preocupantă pentru companiile germane decât cea declanşată de pandemia de coronavirus, arată un studiu publicat astăzi de institutul german Ifo, conform Agerpres.

Circa 7,5% dintre afaceri consideră că existenţa le este ameninţată, comparativ cu 21,8% în iunie 2020, conform acestui studiu.

"În lumina puternicei diminuări a creşterii economice, companiile se prezintă foarte robuste", a spus expertul Ifo Klaus Wohlrabe.

Numărul companiilor care se tem în momentul de faţă pentru viitorul lor este uşor mai ridicat decât în aprilie, când se simţeau ameninţate 7,1% dintre companii.

Deosebit de afectat în acest moment este sectorul retailului, în cazul căruia 11,6% dintre societăţi şi-au manifestat temerea că s-ar putea să nu supravieţuiască.

"Dinamica actuală a inflaţiei constituie o preocupare majoră pentru retaileri", a notat Wohlrabe. "Preţurile mai mari la energie au dus la o uşoară creştere a anxietăţii existenţiale, în special în sectoarele cu consum energetic intens", potrivit acestuia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cifrele oficiale germane nu justifica,

    optimismul articolului 

    UE si Germania economic sta slab,sa vedem cifre:

    - acum 20 de ani aveam 25% din productia industriala globala 

    acum abia recem de 12% 

    - la inventii, technologii,IT, brevete importante avem 7 % din tot 

    - din primii 10 centre financiar/bancar NICI unul nu avem !!!

    in Europa 

    Logic: pandemia aduce profituri personale enorme sefilor de companii (,,elitele") plus satisfacerea setei de putere. Criza econ ataca si doboara oamenii ,, de rand".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb