Germania deschide calea spre dobândirea dublei cetăţenii

F.A.
Internaţional / 27 noiembrie 2013

Germania ar urma să permită tinerilor născuţi pe teritoriul său din părinţi străini să dobândească dubla cetăţenie, în virtutea unui acord de guvernare încheiat, miercuri, între conservatorii cancelarului Angela Merkel şi social-democraţi, măsură care îi vizează mai ales pe copiii imigranţilor turci, transmite AFP.

Promisiune de campanie importantă a Partidului Social-Democrat (SPD), introducerea dublei cetăţenii într-o ţară marcată istoric de principiul "dreptul sângelui" a fost îndelung respinsă de către conservatori. Aceştia au cedat în cele din urmă pe parcursul celor cinci săptămâni de negocieri menite să conducă la formarea unui guvern de "mare coaliţie". "Este un semnal clar" pe care l-am lansat, s-a felicitat cancelarul Angela Merkel, care a admis totuşi că această decizie "nu a fost uşor" de luat. "Spunem astfel că îi vrem pe aceşti tineri. Ei fac parte din societatea noastră", a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Conform acordului, persoanele născute din părinţi străini şi care au crescut în Germania vor putea deţine două paşapoarte: cel german şi cel al ţării de origine a părinţilor lor. Persoanele născute în străinătate care trăiesc în Germania vor putea fi naturalizate, însă în schimbul renunţării la cetăţenia dobândită prin naştere.

SPD, care a beneficiat în cea mai mare parte de "votul turc" în alegerile legislative din septembrie, dorea iniţial adoptarea principiului general de drept al dublei cetăţenii. Liderul SPD, Sigmar Gabriel, a subliniat că prin prevederile din acord referitoare la cetăţenie s-a spart "un tabu". Conservatorii au dat dovadă de "un mare curaj" pentru că poziţia lor iniţială era "diametral opusă", a spus el.

Comunitatea turcă din Germania (TGD), una dintre organizaţiile reprezentantive, s-a declarat totuşi "foarte decepţionată" de acest acord care în opinia acesteia nu schimbă cu nimic situaţia primei generaţii de turci veniţi să pornească uzinele germane, începând cu sfârşitul anilor 50. "Părinţii şi bunicii au făcut multe pentru această ţară. Ar fi fost o recunoaştere a contribuţiei lor", a spus preşedintele TGD, Kenan Kolat.

Germania numără cea mai mare comunitate turcă din afara Turciei, cu circa trei milioane de persoane, din care o mare parte sunt născuţi în Germania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb