Germania înăspreşte normele privind evazioniştii cu depozite în Elveţia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 aprilie 2012

Germania şi Elveţia au semnat un amendament la acordul bilateral privind taxarea conturilor secrete deţinute de germani în băncile elveţiene, înăs-prind normele privind evazionismul.

Ministerul german de Finanţe a anunţat, ieri, că cele două ţări au convenit creşterea la 21-41%, de la 19-34%, a taxei retroactive pe fondurile deţinute de cetăţeni germani în conturi din Elveţia. Cele două părţi au stabilit şi impunerea unei taxe de 50% în cazul celor care moştenesc conturi bancare în Elveţia şi nu vor să le declare.

Noua versiune a acordului dă dreptul autorităţilor germane să înainteze 1.300 de cereri Elveţiei pentru inves-tigaţii în cazuri de evaziune fiscală, faţă de aproape 1.000 în înţelegerea iniţială. În plus, termenul de la care germanii trebuie să anunţe autorităţile elveţiene că-şi scot banii din ţară a fost stabilit la 1 ianuarie 2013, faţă de 31 mai, cât era prevăzut anterior. Mutarea termenului urmăreşte limitarea exodului către alte paradisuri fiscale.

Germania a reluat negocierile cu Elveţia asupra acordului semnat în septembrie, după ce principalul partid de opoziţie, SPD, a anunţat că îl va bloca în camera superioară a parlamentului german, unde coaliţia cancelarului Angela Merkel nu are majoritate.

SPD a precizat ieri, după anunţul Ministerului de Finanţe, că va vota împotriva acordului revizuit.

Germanii deţin aproximativ 150 de miliarde franci în bănci din Elveţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb