Germania va înfiinţa un fond de stat care să protejeze companiile de preluările din China

L.I.
Internaţional / 20 martie 2019

Peter Altmaier - Ministrul german al economiei (Sursă foto: Twitter)

Peter Altmaier - Ministrul german al economiei (Sursă foto: Twitter)

Germania intenţionează ca până la sfârşitul anului 2019 să adopte o lege prin care să înfiinţeze un fond de stat pentru protejarea companiilor majore de preluări de către companii chineze sau alte firme străine, au declarat surse guvernamentale, aceasta fiind o schimbare majoră a politicii de neimplicare în afacerile companiilor, transmite Reuters.

Ministrul Economiei, Peter Altmaier, a propus înfiinţarea fondului în februarie, în cadrul unei strategii de protejarea a industriei, iar trei oficiali au declarat că guvernul lucrează în prezent la un proiect de lege pentru ca finanţarea să înceapă anul viitor, informează publicaţia.

Doi oficiali guvernamentali de rang înalt au spus că ideea este ca fondul de stat cu lucreze cu sectorul privat atunci când cumpără participaţii la companii, pentru a evita preluările nedorite.

Unul dintre aceştia a arătat că statul ar putea cumpăra iniţial o participaţie, iar apoi să o vândă cât mai curând investitorilor privaţi, în timp ce un alt oficial a spus că în unele cazuri fondul ar putea colabora de la început cu investitorii privaţi, scrie Reuters.

"În trecut, Germania era prea reticentă să îşi definească interesele naţionale. Asta se schimbă acum. Vedem că nu putem doar să stăm şi să lăsăm ca totul să fie decis de piaţă. Asta înseamnă mai multă protecţie din partea statului", a explicat primul oficial, conform Reuters.

Germania a fost o lungă perioadă de timp o mare susţinătoare a pieţelor libere, dar noua politică este o reacţie la transformarea Chinei din clientă în cumpărătoare şi a avertismentelor preşedintelui american Donald Trump cu introducerea de sancţiuni comerciale unilaterale şi tarife mai mari, au arătat sursele, potrivit presei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb