GEWISS îşi extinde biroul din România şi îşi dublează suprafaţa în care îşi desfăşoară activitatea operaţională din cadrul parcului de business Oregon Park de la 500 la 1.000 de metri pătraţi, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.
Potrivit sursei citate, în octombrie 2022, GEWISS a anunţat acordul pentru intrarea oficială în Grupul GEWISS a PERFORMANCE IN LIGHTING, o companie cu amprentă internaţională în sectorul iluminatului. Parteneriatul permite extinderea oportunităţilor reciproce de afaceri, confirmând drumul de creştere întreprins de GEWISS prin achiziţionarea de noi cote de piaţă într-un sector strategic, cu PERFORMANCE IN LIGHTING ca un atu fundamental pentru iluminat.
"Extinderea recentă a parteneriatului cu GEWISS România vine ca o confirmare a tuturor acţiunilor noastre de a crea în Oregon Park nu doar un spaţiu de lucru, ci un ecosistem care încurajează comunicarea, comunitatea, ambiţia şi perseverenţa în business. Nu doar respectăm, ci susţinem companiile care ne sunt alături, menţinând pe termen lung promisiunea unei abordări durabile traduse prin costuri de funcţionare reduse, mediu sănătos şi eficienţă crescută a muncii", declară Alina Necula, Country Manager România Lion's Head.
Oregon Park cuprinde trei clădiri de birouri clasa A premium, cu 6 etaje fiecare, cumulând aproximativ 70.000 metri pătraţi de suprafaţă office, căreia i se adaugă 3.000 metri pătraţi dedicaţi zonei de retail, dar şi 12.000 metri pătraţi de zone verzi amenajate, se mai arată în comunicat.