• ACTUALIIZARE 14:30 Marian Drăgulescu a cucerit argintul european şi la sărituri
Sportivul român Marian Drăgulescu (35 ani) a cucerit medalia de argint în finala de la sărituri, duminică, la Campionatele Europene de gimnastică artistică masculină de la Berna, după ce câteva ore mai devreme obţinuse şi argintul la sol.
Drăgulescu a avut o medie de 15,316, după 15,433 la prima săritură şi 15,200 la a doua. Românul a fost la egalitate cu armeanul Artur Davtian (15,316), care a luat şi el argintul. Medalia de aur a fost adjudecată de ucraineanul Oleg Verniaev, cu media de 15,399 puncte, conform Agerpres.
(G.F.)
-----------
Sportivul român Marian Drăgulescu a câştigat medalia de argint în finala de la sol, astăzi, la Campionatele Europene de gimnastică artistică masculină de la Berna (Elveţia), anunţă Agerpres.
Drăgulescu a primit nota 15,333, fiind devansat de rusul Nikita Nagornîi, 15,566, în timp ce medalia de bronz a revenit israelianului Alexander Shatilov, 15,300. La ediţia de anul trecut a Europenelor, titlul la sol a fost cucerit de britanicul Kristian Thomas.
Marian Drăgulescu (35 ani) a adus prima medalie României la Europenele de la Berna, după ce în calificări obţinuse a treia notă la sol, 15,033. Drăgulescu mai avea la acest aparat trei titluri, două medalii de argint şi una de bronz la Europene, precum şi patru titluri mondiale şi o medalie olimpică de argint.
Drăgulescu, gimnast calificat la Jocurile Olimpice de la Rio, va evolua şi în finala de la sărituri, unde a intrat cu a opta medie (14,745). Marius Berbecar şi Andrei Muntean vor evolua în finala de la paralele.