Glasgow şi Dublin riscă să piardă organizarea unor meciuri de la Campionatul European de fotbal, competiţie care va fi găzduită în această vară de 12 oraşe, inclusiv Bucureşti, notează bbc.com şi Agerpres.
Potrivit sursei citate, UEFA vrea ca fiecare ţară care va fi gazdă să prezinte până la 7 aprilie planurile pentur competiţie, inclusiv cele legate de revenirea fanilor pe stadioane.
Organizatorii speră ca Euro-2020 să aibă loc în cele 12 oraşe dezemnate iniţial.
"Însă guvernele scoţian şi irlandez încă trebuie să prezinte asigurări cu privire la revenirea fanilor pe stadioane până în iunie. Iar UEFA se pare că este din ce în ce mai îngrijorată că ar putea fi nevoită să renunţe la Glasgow şi Dublin", se arată pe site-ul bbc.com, care adaugă că potrivit unei surse informate în prezent poziţia autorităţilor din Dublin şi Glasgow cu privire la revenirea fanilor este foarte strictă, măsurile pentru evitarea propagării Covid-19 fiind mult mai dure decât în alte oraşe.
Miercuri, ministrul scoţian al Sănătăţii, Jeane Freeman a declarat că organizarea unei părţi din Campionatul European este foarte importantă pentru ţară, însă a precizat că prezenţa fanilor depinde de cât de mult sunt respectate regulile de către populaţie, de scăderea numărului de cazuri şi de progresul cu privire la vaccinare.
Campionatul European de fotbal, amânat de anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc în 12 oraşe europene, în perioada 11 iunie - 11 iulie.