Dintre cele treisprezece legi promulgate vineri, 21 iulie 2017, de preşedintele Klaus Iohannis, trei au o influenţă directă asupra condiţiilor de funcţionare a regimului politic din România: Legea de modificare a Codului penal, Legea de aprobare a OUG de înfiinţare a Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) şi modificarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor. Încet, glisând dinspre o poziţie reliefat prezidenţialistă - imprimată de precedenţii trei preşedinţi de la începutul tranziţiei - spre o altă situaţie, cu o accentuată dimensiune parlamentară, regimul politic se transformă dintr-unul semiprezidenţial cu preponderenţă executivă şi prioritate prezidenţială într-un regim parlamentar, care pare a se contura din ce în ce mai clar ca un aşa numit regim de adunare.
Dacă vreme de aproape trei decenii clivajul instituţional principal opunea preşedintele primului ministru, inaugurat de coabitarea conflictuală dintre preşedintele Ion Iliescu şi primul ministru Petre Roman în iulie 1990, s-a ajuns ca astăzi coabitarea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi primul ministru Mihai Tudose să nu existe, nu pentru că nu s-ar fi rezolvat conflictul în favoarea vreuneia din cele două instituţii, ci pentru simplul motiv că nici preşedintele, nici primul ministru nu mai au vreo putere politică reală. Cel puţin pentru moment!
În acelaşi timp, constatăm că ceea ce s-ar putea numi doctrină Dragnea se impune încetul cu încetul ca standard de organizare instituţională în România. Dacă tot nu a putut deveni prim ministru, Liviu Dragnea a transformat Parlamentul într-un auxiliar al partidului. Instituţiile publice tind să devină anexe ale partidului sau partidelor care, baricadate în parlament şi sprijinite de o manieră tendenţioasă de Curtea Constituţională, instituie, încet, un regim de adunare în România.
Regimul de adunare (în franceză, de unde provine formula, regime d'assemblee) este un regim în care parlamentul, în numele suveranităţii naţionale manifestate prin vot şi delegate reprezentanţilor naţiunii, subordonează atât puterea executivă, cât şi pe cea judecătorească. Vorbind, de fapt, de o derivă a unui tip de regim parlamentar facilitată la noi, ca şi în Polonia, de transformarea iliberală a cadrului politic.
Dacă în cazul Poloniei mobilizarea cetăţenilor şi a opoziţiei a atras atenţia asupra derivei regimului Kaczyñski, la noi, preşedintele Iohannis, altă dată vocal, a devenit extraordinar de discret. Nu doar că nu a folosit dreptul la veto pentru niciuna din cele trei legi, dar nu a făcut niciun comentariu, deşi în luna mai avertiza că nu va accepta ca puterea preşedintelui să fie afectată prin modificarea OUG privind DGPI. În ce priveşte introducerea delictului de ofensă adusă parlamentului (cu trimitere directă la Laura Codruţa Kovesi), prin modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, comparaţia cu SUA este eronată, căci în America există o separaţie rigidă a puterilor în stat care nu are corespondent la noi. Iar modificarea statutului incompatibilităţilor prin excluderea conflictului de interese, după o sugestie a Curţii Constituţionale, va pune nenumărate anchete în standby.
În cazul Poloniei, Comisia Europeană a dat o săptămână regimului Kaczyñski pentru a renunţa la cele patru legi liberticide, ceea ce nu pare să impresioneze pe cineva la Varşovia, căci ofensiva împotriva satului de drept şi a separaţiei puterilor în stat continuă neabătută. Eventuala punere în aplicare a Articolului 7 din Tratatul asupra Uniunii Europene nu poate speria pe nimeni, căci decizia finală privind suspendarea se ia prin unanimitate. Or, în acest caz, ar fi o naivitate să se considere că statele grupului de la Visegrad, care împărtăşesc aceeaşi direcţie ca Polonia, ar vota cumva pentru suspendarea aliatului lor. În cazul României, liniştea este însă deplină. Să fie oare doar o iluzorie linişte de vară?
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2017, 06:45)
Kaczynski a eliminat slugile securiste UE din fruntea institutiilor de forță poloneze.
În Polonia, UE nu se mai jpacă.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2017, 08:29)
Somnul presedintilor, naste monstrii.
Iohannis a devenit astfel, la fel de cuminte/impaciuitor precum tatuca Iliescu.
Ma tem ca in curand o sa ne fie dor de Basescu.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Radu în data de 24.07.2017, 12:36)
Democratia este cea mai putin proasta forma de guvernare. Este optima când societatea este formata din oameni preponderent rationali, cu bune intentii, care muncesc, contribuie, nu fura etc. Când societatea este dezechilibrata inclusiv prin dezinformarea din partea unor puteri straine, când majoritatea este compusa in mare parte din frustrati, din oameni semnificativ mai saraci decat elitele, atunci democratia isi arata partile ei negative, si anume ca fanaticii, extremistii, frustratii, saracii, cei slab pregatiti profesional au puterea sa decida cum sa fie condusa tara. Asta duce la nemultumiri din partea regiunilor mai bogate, asa ca autonomia sau chiar independenta lor poate fi vazuta ca un lucru bun, deci fix ce isi doresc tarile puternice care fac propaganda.
Acesta este motivul pentru care nici o tara care a fost dintotdeauna saraca nu a reusit la un moment dat sa faca un salt urias si sa devina bogata, chiar daca resursele ar fi permis asa ceva multor tari.