Google a anunţat vineri un nou model de inteligenţă artificială, care poate ajuta la antrenarea roboţilor să înţeleagă sarcini precum aruncarea gunoiului, transmite CNBC, potrivit News.ro.
Robotics Transformer 2 (RT-2) este un model de viziune-limbaj-acţiune antrenat pe informaţii şi imagini de pe internet, care pot fi traduse în acţiuni pentru robot, a spus Google într-o postare pe blog.
În timp ce o sarcină precum ridicarea gunoiului sună simplă pentru oameni, ea necesită înţelegerea unei serii de sarcini pe care un robot le poate învăţa.
De exemplu, robotul trebuie să fie mai întâi capabil să recunoască ce articole constituie gunoi, apoi să ştie să-l ridice şi să-l arunce.
În loc să programeze un robot să facă acele sarcini specifice, RT-2 îi permite robotului să folosească cunoştinţele de pe web pentru a-l ajuta să înţeleagă cum să finalizeze sarcina, chiar dacă nu a fost instruit în mod explicit cu privire la paşii exacti.
Noul model aproape a dublat performanţa roboţilor în scenarii nevăzute anterior, în comparaţie cu versiunea anterioară a modelului, a spus Google.
Noua versiune poate folosi un raţionament rudimentar pentru a răspunde la comenzile utilizatorului, a adăugat Google.
Compania nu are planuri iminente de a lansa sau de a vinde roboţi cu noua tehnologie. Dar, în cele din urmă, ar putea fi folosiţi în depozite sau ca asistenţi la domiciliu, a relatat publicaţia The New York Times.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 29.07.2023, 16:15)
Google poate învăța roboții și să facă sex