GRECIA A INTRAT, TEHNIC, ÎN INCAPACITATE DE PLATĂ Alexis Tsipras nu anulează referendumul de duminică

Internaţional / 1 iulie 2015

Alexis Tsipras nu anulează referendumul de duminică

Actualizare 21:45 BCE menţine plafonul liniei de finanţare de urgenţă a băncilor greceşti

Un purtător de cuvânt al Băncii Centrale Europene (BCE) a declarat astăzi că oficialii băncii au decis să menţină, la nivelul actual, plafonul liniei de finanţare de urgenţă (ELA) pentru sectorul bancar elen, informează The Guardian.

Finanţarea primită de băncile elene prin intermediul ELA este de aproape 89 de miliarde de euro.

(M.C.)

---

Actualizare 21:05 Dijsselbloem: "Văd puţine şanse de progres în negocierile cu Grecia"

Şeful Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta propunerea trimisă de Atena, dar el vede "puţine şanse" ca să existe un progres, după comentariile prim-ministrului grec Alexis Tsipras, informează Reuters.

"Vom vorbi despre propunerile Greciei, dar în urma ultimului discurs văd puţine şanse de progres", a declarat Dijsselbloem.

(M.C.)

---

Actualizare 20:50 Varoufakis a publicat o listă cu 6 motive pentru care grecii ar trebui să voteze "Nu"

Yannis Varoufakis, ministrul de Finaţe al Greciei, a publicat pe site-ul său personal o listă cu şase motive pentru care cetăţenii ar trebui să voteze «Nu» la referendumul de duminică.

"Negocierile au stagnat deoarece creditorii Greciei au refuzat să reducă datoria noastră.

FMI, Guvernul Statelor Unite ale Americii, multe alte guverne din lume şi economiştii independenţi cred, împreună cu noi, că datoria trebuie restructurată.

Eurogrup din Noiembrie 2012 a recunoscut că datoria Greciei ar trebui restructurată, dar refuză să aplice această măsură.

De la anunţarea referendumului, Europa a trimis oficial semnale că sunt gata să discute restructurarea datoriilor. Aceste semnale arată că oficial Europa ar vota «Nu» la propunerea sa finală.

Grecia va rămâne în zona euro. Depozitele în băncile din Grecia sunt sigure. Locul Greciei în zona euro şi în Uniunea Europeană nu este negociabil.

Viitorul cere o Grecie mândă în zona euro şi în centrul Europei. Acest viitor solicită ca grecii să spună «Nu» la referendumul de duminică şi vom rămâne în zona euro ca să renegociem datoria publică a Greciei.", precizează Varoufakis.

(M.C.)

---

Actualizare 20:32 Donald Tusk: "Europa vrea să ajute Grecia"

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a declarat astăzi că liderii europeni doresc să ajute Grecia, dar nu pot face acest lucru dacă Atena refuză, iar acum Uniunea Europeană aşteaptă să vadă rezultatul referendumul, informează Reuters.

Donald Tusk: "Europa vrea să ajute Grecia. Dar nu pot ajuta pe nimeni împotriva voinţei lor. Să aşteptăm rezultatele referendumului".

(M.C.)

---

Actualizare 20:25 SUA continuă să pună presiune pe ambele părţi implicate în negocieri

Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a declarat că Statele Unite ale Americii (SUA) încurajează ambele părţi să ajungă la un acord echitabil, care să rezolve situaţia din Grecia.

(M.C.)

---

Actualizare 20:10 Eurogrup anulează discuţiile cu Grecia până după referendumul de duminică

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit astăzi, într-o teleconferinţă, să anuleze orice discuţii cu guvernul de la Atena până după rezultatul referendumului de duminică, a declarat ministrul Finanţelor din Slovacia, Peter Kazimir.

"Membrii Eurogrup sunt uniţi în poziţia de a aştepta rezultatul referendumului din Grecia înainte de orice noi discuţii", a declarat Peter Kazimir, ministrul de Finanţe al Slovaciei.

(M.C.)

---

Actualizare 19:20 FMI va analiza "săptămânile următoare" cererea de prelungire a termenului de plată

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va analiza în "săptămânile următoare" cererea Greciei de prelungire a termenului de plată a datoriilor, informează publicaţia Ekathemerini.

Atena a cerut astăzi extinderea termenului de plată a datoriei de 1,5 miliarde de euro, dar FMI va revizui oficial cererea oficialilor greci în "următoarele săptămâni".

(M.C.)

---

Actualizare 18:30 Papa Francis îndeamnă credincioşii la rugăciuni pentru Grecia

Papa Francis îndeamnă credincioşii la rugăciuni pentru binele Greciei, considerând că ţara se confruntă cu o criză "umană şi socială", informează The Guardian.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a precizat că Papa doreşte să transmită că rămâne aproape de poporul grec, afectat de criza economică.

(M.C.)

---

Actualizare 17:55 Alexis Tsipras: "Nu este adevărat că Grecia are un plan secret pentru ieşirea din zona euro"

Alexis Tsipras încurajează cetăţenii să voteze "Nu" la referendumul de duminică, iar, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, a precizat că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru o soluţie rapidă, imediat după referendum.

(M.C.)

---

Actualizare 17:45 Alexis Tsipras: "După decizia noastră de a organiza referendumul, propunerile creditorilor s-au îmbunătăţit"

Tsipras a precizat că în cazul în care grecii vor vota "Nu" la referendumul de duminică, atunci Grecia are şansa de obţine o propunere mai bună din partea creditorilor internaţionali, informează The Guardian.

Premierul Greciei a asigurat cetăţenii că salariile şi pensiile nu vor fi pierdute, iar economiile sunt sigure şi oficialii de la Atena nu vor accepta şantajul creditorilor internaţionali.

(M.C.)

---

Actualizare 17:35

Premierul Greciei Alexis Tsipras a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu anulează referendumul de duminică. De asemenea, Tsipras a precizat că solicitările creditorilor internaţionali sunt de neacceptat.

(M.C.)

---

Actualizare 15:20 Consiliul Europei: "Condiţiile referendumului grecesc nu se aliniază la standardele internaţionale" (Associated Press)

(A.C.)

--------------

Actualizare 14:45 Guvernul de la Atena neagă că ar fi "capitulat" în faţa creditorilor

Guvernul de la Atena neagă că ar fi "capitulat" în faţa creditorilor, precizând că n-a acceptat integral condiţiile impuse de creditori internaţionali, informează The Guardian.

Guvernul grec menţionează, în declaraţia transmisă presei din Grecia, că a propus o serie de modificări creditorilor internaţionali şi se încearcă găsirea unui acord avantajos pentru ambele părţi implicate în negocieri.

(M.C.)

---

Actualizare 14:40 Angela Merkel: "Nu vor exista negocieri înainte de referendum"

Cancelarul german Angela Merkel a declarat astăzi că nu vor exista negocieri privind un nou plan de salvare pentru Grecia, înainte referendumul de duminică, informează The Guardian.

Merkel a precizat că, asemenea grecilor, şi celelalte 18 ţări din zona euro au dreptul să reacţioneze şi să-şi exprime opinia.

Cancelarul german a adăugat că uşa discuţiilor cu Grecia a fost şi rămâne deschisă, deşi Grecia nu şi-a îndeplinit obligaţiile.

(M.C.)

---

Actualizare 14:13 Ministrul de Finanţe german: "Scrisoarea lui Tsipras nu este clară"

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a reacţionat la scrisoarea lui Alexis Tsipras trimisă aseară, ministrul declarând că propunerile Greciei "nu sunt o bază pentru măsuri serioase", potrivit site-ului The Telegraph.

Ministrul a spus că scrisoarea "nu este clară" şi că nu se pot întoarce la starea iniţială.

Acesta a mai adăugat că miniştrii eurozonei sunt mereu pregătiţi să discute, însă "nu există o bază pentru a avea negocieri serioase cu Grecia în acest moment".

(A.C.)

-------------

Actualizare 14:00 Trimisul Rusiei la UE: "Suntem pregătiţi să ajutăm Grecia"

Trimisul rus la UE, Vladimir Chizhov, a declarat că Moscova este pregătită să ajute Grecia din punct de vedere economic, inclusiv prin cooperarea în privatizarea infrastructurii statului, potrivit site-ului agenţiei de presă ruse Sputnik International.

"Din câte ştiu eu, Grecia nu a refuzat Rusia în ceea ce priveşte ajutorul financiar direct. Avem capacitatea de a majora cooperarea noastră economică. Grecia, în special, are abilitatea de a privatiza inclusiv căile ferate şi portul (din Salonic)", a mai declarat Chizhov, într-un interviu pentru RIA Novosti.

(A.C.)

---------------

Actualizare 13:25

Alexis Tsipras, premierul Greciei, a anunţat că va accepta toate condiţiile stabilite de creditorii internaţionali, aşa cum au fost ele propuse la sfârşitul săptămânii trecute, informează Financial Times. Alexis Tsipras încearcă să negocieze "mici schimbări", mai adaugă sursa.

(M.C.)

------------

Actualizare 12:41 FT: Scrisoarea lui Tsipras pentru un al treilea bail-out, de 29,1 miliarde euro

Premierul grec Alexis Tsipras a schimbat din nou condiţiile dezbaterii din cadrul crizei actuale, cerând un al treilea bail-out din fondul eurozonei de 500 de miliarde de euro, cunoscut drept Mecansimul European de Stabilitate (ESM), potrivit Financial Times.

FT notează că scrisoarea a fost trimisă aseară cu câteva ore înaintea expirării termenului limită pentru plata împrumutului actual.

Conform unei copii, obţinută de FT, a scrisorii trimise către ESM şi şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, cererea de împrumut este de 29,1 miliarde euro pentru acoperirea datoriilor, cu maturitate în 2017.

(A.C.)

-------------

Actualizare 12:13 Sondaj: Diferenţa procentuală dintre grecii care susţin un bailout şi cei care se împotrivesc acestuia s-a micşorat după închiderea băncilor

Cei care vor vota "nu" în referendumul de duminică din Grecia privind o propunere a creditorilor pentru salvarea statului conduc într-un sondaj, cu 54% din voturi, în timp ce tabăra "da" reprezintă 33% din voturi, relevă un sondaj publicat astăzi, care subliniază că distanţa s-a redus după închiderea băncilor, relatează Reuters.

Chestionarul a fost realizat de către institutul ProRata pentru cotidianul Efimerida Ton Synatkton pe o perioadă de mai multe zile, înainte şi după anunţarea măsurilor de plasare sub control a capitalurilor, care au obligat băncile să se închidă şi care au plafonat retragerile zilnice din bancomate.

Tabăra "nu", care susţine Guvernul lui Alexis Tsipras, era creditată cu 57% din intenţiile de vot în rândul persoanelor intervievate înaintea măsurilor de plasare su control a capitalurilor. Aceasta a scăzut la 46% în eşantionul intervievat ulterior, precizează institutul.

Concomitent, tabăra "da" a crescut de la 30% la 37%.

De asemenea, înainte de anunţarea măsurilor nu se pronunţau 13% dintre persoanele intervievate. Ulterior, ponderea acestora a crescut la 17%.

Grecii sunt chemaţi duminică să răspundă întrebării "Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional, care cuprinde două părţi?".

Primul document este intitulat "Măsuri pentru completarea programului actual şi nu numai", iar al doilea "Analiză preliminară asupra sustenabilităţii datoriei".

(A.C.)

--------------

Actualizare 11:49 Cozi lungi s-au format la bănci în Grecia

Cozi lungi s-au format după ce Guvernul a ordonat redeschiderea, astăzi, a aproximativ 1.000 de sucursale bancare pentru a permite pensionarilor fără carduri bancare să încaseze până la 120 de euro din cecuri de pensii, potrivit AP.

Miniştrii de Finanţe din zona euro urmează să analizeze astăzi ultima propunere a Greciei.

Liderii greci au prezentat un posibil al treilea plan de salvare, în contextul în care se confruntă cu consecinţele închiderii, săptămâna aceasta, a băncilor şi bursei, potrivit AP.

(A.C.)

---------------

Actualizare 11:20 Preţul petrolului scade cu 2%

Preţul unui baril de ţiţei "light sweet crude" (WTI) cu livrare în august scădea, în sesiunea electronică de tranzacţionare after hours la Nymex la ora 03:42, cu 1,97%, până la 58,3 dolari. Barilul Brent de pe piaţa europeană era în scădere cu 1,68%, în sesiunea electronică de tranzacţionare, la 62,52 dolari.

(A.C.)

--------------

Actualizare 10:47 Surse citate de "The Telegraph" în aprilie: "Vom închide băncile şi le vom naţionaliza"

La începutul lunii aprilie, surse citate de The Telegraph afirmau că Grecia pregătea planuri de naţionalizare a sistemului bancar şi de introducere a unei monede paralele. "Suntem un guvern de stânga. Dacă va trebui să alegem între un faliment faţă de FMI şi un faliment faţă de propriul nostru popor, e clar ce vom face", a spus, atunci, un oficial de rang înalt citat de publicaţia britanică.

"Vom închide băncile şi le vom naţionaliza. Apoi vom emite bonduri IOU ce atestă datoriile noastre, şi toţi ştim ce înseamnă asta. Ceea ce nu vom face este să devenim un protectorat al Uniunii Europene", a spus o sursă.

(A.C.)

------------

Actualizare 10:20 Leul se depreciază faţă de euro

Moneda europeană se apreciază în raport cu leul, un euro fiind tranzacţionat în jurul orei 10:20 la 4,4772 lei, potrivit datelor Bloomberg. De asemenea, cursul euro/franc elveţian se aprecia cu 0,15%, la 1,0434 franci.

(A.C.)

------------

Actualizare 09:59

Şefii băncilor centrale din Europa pot lua, în cadrul întrunirii de astăzi de la Frankfurt, o decizie de care unii oficiali se tem că poate împinge una sau mai multe dintre cele mai mari bănci ale Greciei în prăpastie, potrivit Financial Times.

Consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene este gata să impună tăieri mai dure asupra colateralului băncilor elene plasat în schimbul împrumuturilor de urgenţă, apreciază publicaţia citată.

Ştergerea din garanţii implică şi tăierea depozitelor, potrivit site-ului zerohedge. Acesta explică: "Potrivit regulilor contabile, activele trebuie să fie egale cu pasivele şi, odată ce aceste tăieri mănâncă din garanţie, valoarea implicită a activelor scade rapid sub cea a pasivelor negarantate de la băncile greceşti, care se ridică la aproximativ 120 de miliarde de euro, la data la care Grecia a impus controlul de capital. Aceste pasive se mai numesc şi depozite.

În acest moment, este necesară o tăiere a depozitelor, arată site-ul de analiză financiară. Potrivit zerohedge, o tăiere de 75% a garanţiilor implică un bail-in de 33 miliarde euro (37%), în timp ce creşterea haircut-ului la 90% implică o lovitură de 67 miliarde euro (55% în depozite). Acest scenariu din urmă seamănă izbitor cu ceea ce s-a întâmplat în Cipru şi nu este atât de surprinzător întrucât, dacă aşa cum a zis Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, Cipru este un model (template), atunci următorul pas după controlul de capital este bail-in-ul".

(A.C.)

---------------

Actualizare 07:52 Preşedintele Eurogrup: "Teleconferinţă a miniştrilor de finanţe despre Grecia, de la 12:30"

Preşedintele Eurogrup, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a anunţat, ieri seară, că Guvernul Greciei poate cere un nou ajutor, dar acesta va fi acordat în anumite condiţii, potrivit Reuters.

"Ce se poate schimba este poziţia politică a executivului de la Atena care a condus la această situaţie nefericită", a declarat Dijsselbloem.

"Miercuri (astăzi, n.r.), la ora 11:30 (12:30, ora României, n.r.) va avea loc o nouă teleconferinţă pentru a discuta despre evoluţia situaţiei din Grecia", a transmis Dijsselbloem prin Twittter.

(A.C.)

-----------

Actualizare 01:22 FMI confirmă că Grecia nu a realizat plata scadentă

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a confirmat că Grecia nu a realizat plata scadentă de 1,5 miliarde euro şi că a primit solicitarea Atenei de extensie a rambursării. FMI transmite că va analiza această cerere "în timp util".

---

Actualizare 01:10

Grecia a intrat, tehnic, în incapacitate de plată, în contextul în care nu a putut plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional.

---

Actualizare 00:15 Dijsselbloem declară că Grecia va intra în default miercuri

Şeful Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat pentru CNN că Grecia va intra în default miercuri dimineaţă, în cazul în care nu face plata către FMI în timp util.

Anterior, Dijsselbloem a spus că programul de bailout al Greciei nu poate fi extins dincolo de această seară. Oficialul a transmis că un al treilea program de bailout este întodeauna posibil, însă este "o adevărată procedură", iar între timp situaţia din economia şi sectorul bancar din Grecia a devenit mult mai dificilă, astfel că acesta este "o cale dificilă pentru a fi luată în considerare".

---

Actualizare 00:10 Fitch a scăzut ratingul Greciei la "CC"

Agenţia Fitch a anunţat marţi că a scăzut ratingul Greciei la "CC", scrie AFP, după ce, cu o zi în urmă, ratingul ţării fusese degradat la "CCC-" de Standard and Poor's.

---

Actualizare 00:07 Grecia propune suspendarea referendumului, dacă vor fi reluate negocierile (presa)

Grecia a propus să suspende referendumul prevăzut pentru duminică asupra propunerilor creditorilor săi (FMI, UE), dacă vor fi reluate negocierile cu Uniunea Europeană, a afirmat marţi premierul maltez, Jospeh Muscat, citat de jurnalul Times of Malta, precum şi potrivit unor informaţii publicate de ziarul german Die Welt, transmite AFP.

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, le-a spus partenerilor din cadrul Eurogrupului, în cursul teleconferinţei desfăşurate marţi seară, că Grecia este pregătită să suspende referendumul, "dacă colegii săi de finanţe ajung rapid la o înţelegere cu el", conform publicaţiei Die Welt care nu citează surse.

În timpul discuţiei telefonice, demnitarul elen a mai anunţat că Atena va adresa o nouă scrisoare preşedintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, potrivit aceleiaşi surse germane.

Eurogrupul a decis să îşi suspende lucrările marţi seară "pentru că nimeni nu ştie ce conţine această scrisoare", continuă Die Welt, care precizează că trebuie formulată în scris propunerea orală a ministrului Yanis Varoufakis.

Pe de altă parte, într-o declaraţie în faţa parlamentului de la Valletta, citată de cotidianul Times of Malta pe site-ul său, Jospeh Muscat a adăugat că nu ştie dacă este vorba despre o deschidere sau de o manevră dilatorie din partea guvernului grec al stângii radicale.

---

Actualizare 00:05 Kathimerimi: Varoufakis va prezenta miercuri măsuri pentru cel de-al treilea program de bailout

Publicaţia greacă Kathimerini transmite că ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis va prezenta miercuri, către Eurogrup, măsuri pentru cel de-al treilea program de bailout, cae sunt apropiate de cererile actuale ale creditorilor.

---

Actualizare 00:04 Primul-ministru adjunct grec: Referendumul ar putea să nu mai aibă loc

Primul-ministru adjunct grec Yannis Dragasakis a declarat, la o televiziune că guvernul ar putea să nu mai continue cu organizarea referendumului, relateaza Helena.

Purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Zoe Konstantopoulou, a declarat, anterior, însă, că este constituţional imposibil ca referendumul să fie stopat.

---

Grecia a cerut FMI amânarea plăţii până în luna noiembrie

Vicepremierul elen Ioannis Dragasakis a afirmat marţi la postul naţional de televiziune ERT că Grecia a cerut Fondului Monetar Internaţional (FMI) amânarea rambursării de 1,6 miliarde de euro care trebuie plătită până la orele 22.00 GMT, scrie AFP.

"Am depus la FMI o cerere astfel încât să ia iniţiativa de a amâna plata pentru luna noiembrie", a declarat Ioannis Dragasakis, situaţie ce ar permite Greciei să evite intrarea în faliment în legătură cu datoria sa faţă de instituţia de la Washington, precum şi agravarea unei situaţii financiare deja critice.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. prietenul meu a vorbit cu cei din Athena si i-au spus ca proentul celor care vor sa accepte conditiile impuse este covarsitor. Acum nu incearca decat sa-si salveze limuzina guvernamentala si fotoliul de pe Acropolis. Mai bine ar fi plecat la Istanbul sa-si puna piciorul in ghips. Era mai ieftin decat un referendum...

    1. Nu cred ca grecii vor accepta sa-si cheltuie bugetul mai intelept nici daca semneaza un accord, pana nu vad ca se si aplica nu mai cred nimic.

      Au incercat o cacialma, au crezut ca le merge si acum nu mai stiu cum sa-si gaseasca o solutie de iesire, dar nu cred ca Tipras se agata de scaun in orice conditii, mai degraba ar vrea sa fie erou din orice pozitie s-ar afla.  

      Experimentatul El Commandante. E cunoscut faptul ca in 2012 i de spunea Alexis Cool si fiind Mare fan Barca doresre sa faca politica cu pasiune la fel cum joaca si fotbalistii. Ca inginer civil esti probabil invatat cu unele calcule insa nu te pui cu dalde Soros Paulson Fink ca te fac taitzei.

      Grecia era in situatie faliment de cu mult inainte de Tsipras. A i se pune ceva lui Tsipra in carca altceva decat ca a rupt pisica in doua nu are sens. Planurile de refinantare trebuie vazute ca ce sunt cu adevarat respectiv o cale de drenare a bogatiilor naturale si un mijloc de subjugare a unui stat in dificultate. Cand bancile au finantat statul Grec cu dobanzi de 7-10,5% in timp ce alte state se finantau cu 1-3%, au cerut dobanzi mari pentru ca a existat un risc. Zarurile erau aruncate si de aceea grecii au votat Syriza. UE i-a rezervat Greciei turism si agricultura si cu turism si agricultura nu o sa-si plateasca niciodata datoriile.

      Pardon; sa-si intinda tendoanele. 

    nu conteaza cum se va termina aceasta criza raul este deja facut.Nimeni nu are incredere in nimeni manipularea si abuzul sunt la ordinea zile:

    1.BCE a garantat depozitele pe tot teritoriul UE in limita a 100.000.De ce nu pot (grec fiind )sa mi retrag banii din depozite garantati? 

    2.Cursul valutar sta infipt in 1.11 cu dolarul.La o asemenea criza trebuia sa pice minic 5 % .Cum isi permite o entitate numita nu votata va manipuleza banii a 500 mil oameni,cine contraleza aceste institutii?, mai exista piata libera? 

    3.De ce grecii nu mai pot controla bancile unde sunt actionari majoritari(Serbia,Romania,Bulg aria?)? cand au venit banii grecilor in aceste tati a fost bine, corect? 

    4.vor intra tarile mai sus mentionate in acelasi joc facut de grecia acum cativa ani: noi tre sa dam faliment cumparati voi statele bancile cu bani imprumutati. 

    5. ca cetatean european mai pot avea incredere in sistemul bancar dupa doua crize majore soldate cu blocarea economiilor(Cipru ,Grecia)? 

    6.Cat de repede vor constientiza oamenii ca banii depusi intr-un cont nu mai sunt in buzunarul tau? 

    7.Datoria pe intreaga planeta este nesustenabila exista posibilitatea prabusirii sistemului ? 

    8.ramane aurul cea mai sigura investitie si unica modalitate de conservare a averii pe termen lung? 

    9.Cati bani a cheltuit ECB pentru mentinerea cursului de schimb in valorile actuale si cat a costat aceasta criza pana acum? 

    10. De ce trebuie sa platesc eu contribuabil intalniri repetate ale ministrilor de finante.Este Europa un organism ce merta de continue ? 

    1. 11.Cum se face ca o companie privata este to big to fail (B of A, City, AIG etc) dar un stat europen civilizat nu este ??

      Uite o intrebare limpede ca apa!

      Doar ca nu orice companie privata, doar cele de la butoane. Ghici bancuta ce e? 

      Alea sunt companii americane de care depind in mod direct multi cetateni americani . Grecia este un stat ortodox de care nu depinde nimeni . Daca era protestant sau catolic se gaseau imediat o groaza de solutii si nici nu mai erau acuzati de leneveala .

      Pentru ca in sala masinilor nu esti pe puntea de comanda da ai acces la butoane. So chiar daca au manevra direct nu vezi pe unde da o iei so iti trebuie un navigator, cum ar fi BERD. Concluzia de la imbecil la intelept ai nevoie de un top care da te calauzeasca:-)

      Asa-i "colega" ; daca ar fi dupa sfintii Mihail si Gavrila, altfel ar sta lucrurile...... 

     

    UN CITAT : 

    "Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc 

    autoritatea și dovedesc lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai 

    ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Își 

    contazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior 

    peste picior, și sunt tirani cu profesorii. 

    Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei însiși. Nu au pic de 

    respect pentru părinți sau persoane în vârstă. Vorbesc ca și cum ei 

    însiși ar ști totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit 

    de relevanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de 

    modestie și nefeminine în limbaj, comportament și îmbrăcăminte." 

    (Socrate (470 î.Hr. – 7 mai 399 î.Hr) 

    Au trecut 2500 de ani.... 

    Am ajuns !!!.......de unde am plecat ! 

    Puțni știu însa că, atunci când Socrate spunea asta, Atena tocmai se 

    prăbușise deja din cauza acestei realități sociale decadente, moleșita 

    de bunăstare, pierduse toate războaiele și era ruinată. Când Socrate 

    le-a pus în față aceasta oglindă, soluția imediată a 

    fost.......condamnarea lui la surghiun sau sinucidere ! 

    Și astfel, toate lucrurile inteligente care s-au spus vreodata, pun în 

    evidență unicul lucru neperisabil din patrimoniul universal : prostia 

    comunităților umane. 

    Și s-a rejudecat procesul...... 

    După 2500 de ani 

    Filosoful antic grec Socrate, care a plătit cu viața pentru învățătura 

    și activitatea sa neconformistă, a fost achitat în 2012 după 2500 de 

    ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia, fiind 

    reprezentat de zece avocați și apărători ai drepturilor omului, 

    rejudecarea procesului fiind organizată de Fundația Onassis.

    Vad ca 51 % dinre cititorii ziarului sunt adeptii lui Tsripas,adica mai pe romaneste Tzipa. Sunt sigur ca marea lmajoritate fonctionari publici .

    Lor ,poate ca putini stiu ca in Ardeal 

    exista un cantec popular (reluat in filmul Mosara cu noroc dupa nubele lui Slavici,cante care zice asa: 

    Banii nu sa fac ashe, 

    A sta in crisma si a bee ! 

    Banii sa fac la padure 

    Din firiz si din sacure ! 

    Din firiz si din sacure 

    1. În pădurile altuia, furând lemne. Știm. De aceea, voi, prin Ardeal, ați rămas fără păduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb