Groupama, unul dintre liderii pieţei de asigurări din
România, a lansat serviciul de telemedicină ÎntreabăMedic, care va fi inclus gratuit în contractele de asigurare de călătorie, potrivit unui comunicat de presă.
Clienţii companiei vor beneficia de sfaturi medicale şi consultaţii oferite de medici, prin intermediul WhatsApp, Facebook Messenger, Telegram sau SMS, cu ajutorul unui serviciu de chat medical care îmbină inteligenţa artificială şi interacţiunea umană.
Prin intermediul său, clienţii pot adresa întrebări legate de problemele lor de sănătate, pentru a primi răspunsuri personalizate, care să îi ajute să ia cea mai bună decizie pentru starea lor de bine, în siguranţa şi confort, oricând şi de oriunde. Serviciul este inclus automat în pachetul de bază al asigurărilor de călătorie, atât cele în străinătate, cât şi în România şi se activează pentru perioade de minim 30 de zile, multiplicabile în funcţie de durata poliţei, putând fi astfel accesat atât în timpul, cât şi după revenirea din călătorie.
"Anticiparea nevoilor clienţilor noştri a fost întotdeauna una dintre priorităţile noastre, la fel şi găsirea de modalităţi prin care să răspundem cât mai eficient acestor nevoi, făcând apel ori de câte ori este posibil la digitalizare şi inteligenţă artificială. Este primul an post-pandemie în care oamenii încep să reia călătoriile, la un nivel similar sau chiar peste cel din 2019. Lucrul acesta se întâmplă după o perioadă în care am învăţat să privim diferit sănătatea şi am înţeles cât de important este să ai alături, la nevoie, un specialist. În acest context am implementat serviciul ÎntreabăMedic - pentru a şti că ai posibilitatea de a discuta oricând şi de oriunde, chiar şi din vacanţă, cu un medic care te
poate sfătui în legătură cu un tratament sau îţi poate da o opinie în legătură cu o problemă de sănătate. E un serviciu reconfortant şi cu siguranţă util pentru fiecare dintre noi", a declarat Călin Matei, Director General Adjunct Groupama.