Grupul ArcelorMittal încearcă să cumpere cel mai mare combinat din Europa, situat în Italia, dar ar putea fi obligat să vândă unele unităţi deţinute în prezent, dacă se va stabili că astfel va avea o poziţie dominantă în UE, scrie News.ro.
În acest sens a fost întocmită o listă care a fost trimisă Comisiei Europene, existând zvonuri că pe aceasta s-ar regăsi şi Combinatul de la Galaţi.
Grupul ArcelorMittal face demersuri pentru cumpărarea Combinatului Ilva, din Italia, considerat cel mai mare combinat siderurgic din Europa, dar ar putea fi obligat de Uniunea Europeană să vândă câteva unităţi pe care le deţine în prezent, dacă se va stabili că odată cu preluarea colosului italian va avea o poziţie dominantă pe piaţa europeană.
În acest sens, Grupul ArcelorMittal a transmis către Comisia Europeană o listă cu mai mai multe unităţi din Europa pe care este de acord să le vândă, în compensare, existând zvonuri că pe aceasta s-ar regăsi şi Combinatul de la Galaţi.
Grupul ArcelorMittal a anunţat, însă, că a transmis o propunere către Comisia Europeană privind un pachet de compensare pentru a face obiectul unor teste de piaţă.
"Am înaintat Comisiei Europene o propunere privind un pachet de măsuri de compensare despre care sperăm că va satisface orice preocupare concurenţială legată de intenţia noastră de a achiziţiona Combinatul Ilva. Înţelegem că acest pachet de măsuri va face obiectul testelor de piaţă. Sperăm într-o încheiere rapidă a acestei chestiuni", a transmis Grupul ArcelorMittal.