Grupul Arcon a crescut cu 23 de procente, în primele două luni

Elena Deacu
Companii #Construcţii / 23 martie 2015

Grupul Arcon a crescut cu 23 de procente, în primele două luni

Grupul Arcon, un jucător din zona producţiei de termo şi hidroizolaţii, a început anul în creştere cu 23 de procente, datorată atât pieţei, cât şi introducerii de noi produse.

"2015 a început bine pentru noi, avem o creştere de 23 de procente faţă de perioada similară a anului trecut. Evoluţia pozitivă este datorată unei uşoare dezmorţiri a pieţei, dar şi introducerii în reţeaua de distribuţie a noii game de adezivi si mortare uscate Arco", declară Ioan Ţiţeiu, director general al Grupului Arcon. Grupul Arcon intră în 2015 cu companiile sale din Bucureşti, Arcon Amvic şi Arcon Corina Gealan, deja restructurate.

Anul trecut, Grupul Arcon a înregistrat o cifră de afaceri totală de 35,5 milioane de euro, din care export peste 4 milioane de euro şi un profit brut de 1,25 milioane de euro. Exporturile Grupului sunt constituite din membranele cu elastoplastomeri produse la Sfântu Gheorghe şi din tâmplăria PVC şi aluminiu procesată în fabrica din Bucuresti.

Investiţiile Grupului Arcon în 2014 s-au ridicat la puţin peste 0,5 milioane euro. Pentru 2015 valoarea investiţiilor poate atinge 2 milioane de euro. "În prezent operăm cu două linii de polistiren la Sfântu Gheorghe şi una la Bucureşti. Intenţia noastră este relocarea unei linii din Sfântu Gheorghe la Cluj sau la Craiova. În ambele locaţii avem deja discuţii avansate pentru amplasamente. Este vital pentru orice companie din industria noastră să acopere cât mai bine teritoriul României", susţine Ioan Ţiţeiu.

"Manifestăm un optimism rezervat şi credem că trendul ascendent nu poate fi menţinut fără investiţii directe în economie din partea statului sau prin programe de stimulare a investiţiilor private. Varianta îmbunătăţită a programului Prima Casă ar putea avea efecte pozitive asupra economiei în general şi asupra sectorului construcţiilor în particular", declară Ioan Ţiţeiu.

Anul trecut, Arcon a vândut peste 900 mii de mp de termosistem Arco, pe fondul unei creşteri a pieţei de termoizolaţii de circa 10 procente, datorată, în principal, termoizolărilor în regim privat. "În 2014, termosistemul Arco a cunoscut o perioadă de maturizare, iar livrările din Bucureşti şi Sfântu-Gheorghe ne-au ajutat la eficientizarea costurilor de transport. Ritmul termoizolarii în România este însă lent, dat fiind că din cele peste 80 de mii de blocuri construite înainte de 1990, luate în calcul pentru îmbunătăţirea confortului termic, au fost reabilitate până în prezent mai puţin de 2000", susţine Sorin Cristea, director de vânzări Arcon.

În 2014, Arcon Amvic şi Arcon Corina Gealan şi-au îmbunătaţit performanţele economice în urma aplicării planului de rentabilizare derulat după preluare. Cele două companii au înregistrat EBITDA pozitiv la finalul lui 2014, reuşind să-şi acopere cheltuielile de exploatare. "La nivel de personal am reuşit o serie de reconversii profesionale, în încercarea noastră de a păstra personalul prezent în fabrici la momentul achiziţionării acestora, aproximativ 60 de angajaţi. Exportul către Franţa, Germania, Belgia sau Italia a fost, în ultimii ani, un colac de salvare pentru întreaga industrie a tâmplăriei PVC şi aluminiu. Rezidenţialul din România încă nu poate susţine industria de tâmplărie", declară Ioan Ţiţeiu.

Cererea internă de membrane a scăzut în 2014 cu aproximativ 10 procente, în raport direct cu contracţia pieţei de construcţii, pe fondul stopării investiţiilor publice. Pe segmentul hidro şi termoizolărilor, piaţa în 2014 a scăzut dramatic tocmai în lunile de plin sezon pentru acest sector, din august până în noiembrie, din cauza sistării finanţărilor publice, anterior alegerilor din toamnă. Situaţia geopolitica din Ucraina a creat instabilitate în zona, fapt ce a impactat negativ consumul şi mediul de afaceri", transmite Ioan Ţiţeiu.

"Piaţa de membrane la export s-a diminuat şi în alte ţări unde politicul a contat mai mult decât ar fi normal, Grecia de exemplu", susţine reprezentantul companiei. În prezent brandul de membrane Arco se află pe pieţe ca Bulgaria, Grecia, spaţiul fostei Iugoslavii, Malta, Cipru, Ungaria, Cehia, Slovacia etc.

Din perspectiva consumului de membrane hidroizolante, România este o piaţă evoluată, similară cu pieţele din Vest. Aici consumul de membrane cu elastoplastomeri este aproape exclusiv. "Din zona CSI intră însă membrane de calitate inferioară, produse în fabrici care folosesc bitumul oxidat, tehnologie uitată de mult în Europa. Marea problemă este că aceste membrane aparent ieftine, dar au garanţie de doar 2-3 ani, nu de 10 ani precum cele cu elastoplastomeri. Majoritatea acestor produse nu respectă standardele europene, nici caracteristicile din fişele tehnice de produs, şi uneori aceste membrane nu sunt nici măcar însoţite de declaraţii de performanţă. În aceste cazuri, cel mai rău iese consumatorul român pentru că nu ştie ce cumpără în realitate. Lipsa unor controale care să vizeze calitatea produselor comercializate pe piaţa internă a materialelor de construcţii, şi nu numai, duce la scăderea duratei de viaţă a lucrărilor realizate cu astfel de materiale", declară Sorin Cristea, directorul de vânzări Arcon.

Grupul ARCON are 250 de angajati specializaţi în sectorul industrial şi de construcţii. Grupul Arcon deţine compania Arcon, înfiinţată în anul 1994 la Sfântu Gheorghe, cea mai mare companie românească producătoare de membrane bituminoase cu elastoplastomeri pentru hidroizolaţii . O altă direcţie de dezvoltare industrială Arcon o reprezintă producţia de polistiren expandat, în prezent acesta deţine una dintre cele mai mari şi mai moderne capacităţi de producţie la nivel naţional, cu o fabrică la Sfântu Gheorghe şi una la Bucuresti .O a treia direcţie de business a Grupului este compania Arcon Corina Gealan, specializată în producţia de tamplărie PVC şi aluminiu. Din 2011 Grupul produce tencuieli decorative şi vopsele la Sfântu Gheorghe, iar din 2014 vinde propria marcă de mortare uscate şi adezivi sub brandul Arco.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb