Grupul italian Mapei ar putea începe anul viitor construcţia primei fabrici din ţara noastră

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 26 mai 2011

Grupul italian Mapei ar putea începe anul viitor construcţia primei fabrici din ţara noastră

Producătorul italian de materiale de construcţii Mapei ar putea începe în 2012 construcţia primei fabrici din România, printr-o investiţie estimată la circa 20 milioane euro, şi nu exclude extinderea operaţiunilor prin preluarea unui jucător local. Grupul a cumpărat în urmă cu doi ani un teren la Braşov pentru construcţia fabricii, dar a amânat investiţia, după ce a achiziţionat o unitate de producţie la Ruse, în Bulgaria, care acoperă 60% din livrările pe piaţa românească.

"Sperăm ca anul viitor să începem construcţia fabricii. Valoarea investiţiei, care depinde de mai mulţi factori, ar putea fi de aproximativ 20 milioane de euro", a declarat ieri Luigi de Martin, manager de export în cadrul grupului.

El a precizat că investiţia ar putea fi finanţată inclusiv din fonduri europene.

Pe de altă parte, reprezentantul Mapei a spus că grupul este interesat şi de extinderea prin preluarea unor competitori, fără să ofere alte detalii privind existenţa unor negocieri în acest sens. Potrivit sursei citate, grupul va porni în 2012 construcţia fabricii în cazul în care nu va exista oportunitatea unei preluări până la finele acestui an. "Ne uităm la orice oportunitate care apare pe piaţă", a spus de Martin.

Mapei România estimează că afacerile se vor majora cu 23% în acest an, până la 11 milioane euro, creştere susţinută, printre altele, de lansarea unor produse noi şi de promoţii.

Compania îşi propune să atingă în 2016, doar din importuri, o cifră de afaceri de 20 milioane euro. Reprezentantul Mapei a spus că începerea producţiei în România va dubla rulajul anual al companiei.

Mapei comercializează în Româ-nia în principal produse dedicate mon-tajului plăcilor ceramice şi din piatră naturală, pentru realizarea par-doselilor, hidroizolaţii, mortare speciale pentru consolidarea structurilor din beton şi aditivi pentru beton.

Produsele livrate pe piaţa românească provin în principal din Bulgaria, dar şi din Ungaria şi Italia.

Reprezentanţii companiei au afirmat că vor majora cu 4% preţurile de vânzare în acest an, în principal din cauza creşterii cheltuielilor de transport, pe fondul scumpirii carburanţilor.

Grupul italian, cu afaceri de 1,9 miliarde euro în 2010, are 68 de filiale în 44 de state şi operează 58 de fabrici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb