În sursă se precizează: "Decizia este menită în primul rând să stingă orice teamă a celor peste 2.500 de angajaţi pe care grupul îi are în ţara noastră legată de impactul pe care noile măsuri fiscale le-ar putea avea asupra veniturilor lor lunare de la 1 ianuarie 2018. În al doilea rând, va aduce o creştere a salariului net, cu aproape 1,5%, estimează oficialii companiei."
"Angajaţii Superbet formează familia Superbet şi gradul lor de satisfacţie că aparţin acestei familii este pe primul plan pentru noi. Vrem foarte mult să liniştim din faşă orice grijă iscată de numeroasele informaţii contradictorii, unele alarmiste, privind noul Cod Fiscal. Siguranţa salarială a angajaţilor este o prioritate strategică a grupului Superbet", declară Augusta Dragic, directorul de resurse umane al Superbet Holding România.
Grupul recrutează săptămânal forţe noi şi oferă şansa unui venit sigur celor care aleg să muncească în cadrul companiei, indiferent de vârstă şi experienţa profesională.
Cursurile de training gratuite, programele de dezvoltare profesională, oportunităţile de promovare, bonurile de masă, asigurarea de sănătate sunt parte a unui pachet de beneficii atractive pentru angajaţi, adaugă Augusta Dragic.
Superbet Holding România este cel mai mare plătitor de taxe şi impozite din industria de profil şi printre cei mai mari contribuabili la bugetul naţional cu cele peste 35 de milioane de euro plătite anul acesta şi 26 de milioane de euro anul trecut.
Directorul general al Superbet Holding România, Vlad Ardeleanu declară: "Pentru anul 2017, estimez că vom avea din nou o creştere consistentă din punct de vedere al cifrei de afaceri. Încă de înfiinţare, 2008 Superbet Holding România creşte solid şi putem spune că de la an la an s-a dublat cel puţin. Pentru 2018 îmi doresc să putem menţine ritmul, chiar dacă este din ce în ce mai greu, dat fiind dimensiunile tot mai mari ale afacerii şi volumele rulate".
Din această toamnă, compania este listată şi pe bursa AERO, în urma unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 9,6 milioane de lei vândute unor investitori români şi a căror scadenţă va fi în anul 2020.
Superbet reuşeşte prin acest al doilea plasament să atragă bani de la investitori români, bani care vor rămâne în ţara noastră pentru că vor fi folosiţi pentru dezvoltarea operaţiunilor din aceasta.