Gura păcătosului

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 12 ianuarie 2018

Gura păcătosului
Cornel Codiţă

Adevărul, despre care este vorba, a fost descoperit şi pronunţat de către Prim ministrul al României, domnul Tudose. Evenimentul l-a umplut de jenă, neplăcere, dacă nu chiar de o adîncă scîrbă. Partea bună este că, în plus, i-a mobilizat vîna combativă, vocaţia de spirit răzvrătit: Aşa, nu se mai poate! Ce nu se mai poate? Simplu: ca dumnealui să fie pus să conducă un Trabant cînd, la nivelul său şi al pretenţiilor sale, ar fi trebuit să se afle la volanul unui Mercedes. Cel puţin! Pornit pe panta "cunoaşterii tragice", drumul către "Adevăr" rezervat marilor caractere din galeria Oedip, Faust, Hamlet, cel care, în schimbul înţelegerii "Sensurilor Lumii" cere, fără milă, sacrificiul total şi absolut de sine, domnul Tudose a devenit dintr-o dată asemeni unui căutător de aur care a dat peste vîna pentru care săpase în stînca muntelui, o viaţă. Pepită după pepită, adevărurile îi cad în palmă şi sub ochi, strălucind inconfundabil, chiar aşa, încătuşate încă de sterilul care le-a ţinut prizoniere atîtea ere geologice. Aur! Spre exemplu, domnul Tudose a descoperit că Ministrul de interne îl minte într-un mod inacceptabil. Sigur, nu o să intrăm acum pe uliţele strîmte şi întortocheate ale determinărilor logico-etice care ne-ar ajuta să înţelegem care sunt minciunile acceptabile şi care nu, într-un guvern, precum şi cum face cineva diferenţa între ele, dar lucrul este stabilit: pîine şi sare, dumnealui, Premierul Tudose, nu mai poate şi nici nu mai vrea să mănînce, de pe aceeaşi tipsie cu doamna Carmen. Ori, doamna Carmen, ştim cu toţii, nu este altceva decît simplul avatar al domnului Dragnea, care va să zică, mesajul îl vizează mai mult şi în primul rînd pe el. Aşa cum ne-a mai spus-o, poate nu atît de categoric, ca acum, Premierul Tudose are a se plînge de miniştrii săi, mai de fiecare în parte şi de toţi, la un loc, cei care nu fac nimic, cei care una zic şi alta fac, cei care nici nu zic şi nici nu fac, cei care habar nu au ce fac, dar sunt atît de harnici în a îndrepta mîine ceea ce au stricat astăzi, încît nu le mai ajung nopţile să explice la televizor meandrele concretului reformelor cu care se ostenesc atîta să ne procopsească.

În sfîrşit, domnul Tudose, Premierul, are toate motivele să se plîngă şi de faptul că în locul unui instrument suplu şi capabil pe care să-l conducă, numit Guvern, i s-a pus în spinare o liotă de vreo trei zeci de miniştri, plus vreo sută şi ceva de secretari de stat, despre care numai Bunul Dumnezeu ar mai putea şti ce fac şi ce desfac prin cabinetele lor, în fiecare zi, nicidecum un simplu muritor, cum fatalmente este şi domnul Tudose. Sunt toate semnele că Premierul nu este nici pe departe la capătul drumului cunoaşterii, pe care, după unii a apucat-o singur, iar după alţii a fost îmbrîncit voiniceşte... prietenii ştiu de ce! De exemplu este cît se poate de izbitor şi de şocant, să constaţi că înţelegerea domnului Tudose despre valenţele funcţiei de prim-ministru, pe care o deţine, încă, nu a ajuns la capitolul care explică faptul că el, Guvernul, nu se primeşte în dar de la "partid", ori de la mai marii care te-au numit în funcţie, ci se construieşte. Iar, aceasta este osteneala dintîi şi cea mai importantă a celui care urmează să îl conducă, Prim-ministrul. Din declaraţiile şi din postura actuală a domnului Tudose rezultă clar că nu l-a chemat nimeni niciodată să facă un asemenea efort şi nici domniei sale nu i-a trecut prin minte că ar fi dator cu el. Cînd va ajunge şi la acest adevăr, cu siguranţă, situaţia domnului Tudose se va clarifica radical, pentru că, una din două: ori acceptă faptul că este doar un "pion" şi atunci trebuie să lase pretenţiile de "conducere" a Guvernului şi alte ifose de prim-minis-tru la vestiar, ori îşi ia în serios atribuţiile şi face un Guvern cu care să gestioneze cît de cît, măcar treburile curente ale ţării, dacă altceva nu mai are timp, ori capacitate să facă. Doar că, pentru cea de-a doua ipostază are nevoie de sprijin... nu aşa oarecare şi nici din acela care vine doar prin canalele subterane ale puterii, ci de unul care se numără simplu, fără echivoc, în voturi "pentru" sau "contra" la o posibilă moţiune de cenzură. Deocamdată domnul Tudose nu a dat semne că ar fi capabil să joace în arena adevăraţilor gladiatori ai puterii, numită la noi "politică".

Ce urmează, aşadar?

Nu există decît două drumuri. Primul este determinat de menţinerea actualei constelaţii de putere, aşa, minată de tensiuni, contradicţii, lupte şi disensiuni cum este ea, atît în rîndurile PSD, cît şi între principalele centre instituţionale de putere. Consecinţa va fi o simplă prelungire a actualului tablou, în care Guvernul Tudose şi Tudose premierul guvernului său se vor înţelege, vorba lui Caragiu, ca Năstase cu Smith, Teaşcă cu federaţia, Caragiu cu Ţiriac, directorul cu adjunctul, controlul financiar cu gestionarii de materiale, meşterii cu ucenicii, paznicii cu sectoriştii, iar secretarele cu soţiile... cu soţiile!!! Petrecerea continuă!

Cealaltă cale s-ar putea ivi doar dacă ceva, undeva, se rupe, plezneşte, explodează, se scufundă... etc. astfel încît se poate purcede la o deplină reorganizare a menajeriei puterii din România. "Alţi bani, altă dis-tracţie", o să spună cu teamă cititorul nostru mai degrabă pesimist. Eu, dimpotrivă, sunt optimist! La cîţi bani am cheltuit, cheltuim şi vom mai cheltui degeaba, cu guvernările noastre ne putem permite orice spectacol, chiar şi o premieră, cu condiţia să găsim libretul, regizorul şi interpreţii potriviţi. Ar fi, cu adevărat, un eveniment!

Opinia Cititorului ( 30 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Secretarele cu sotiile!...si sotii cu sotiile!

    1. Mesajul 1 nu aparține cititorului Cristi C.

      apartine denisevovei ce distruge destine?

      NU

      Nu mai plange, te iubeste...

      le motif du meurtre du père comme une victoire symbolique du jeune sur le vieux, tandis que l'union avec la mère lui paraît symboliser l'accession à la souveraineté sur une terre ou une cité.

      Aici se află tragedia lui Hamlet: în înţelegere. Pascal se consola prin existenţa unui Dumnezeu pe care-l aflase în însăşi căutarea sa, Hamlet se află în lupta cu Absolutul, pe care vrea să-l cucerească. A pătruns tainele lumii, ale frumuseţii pământului, văzduhului şi omului, şi a văzut adevărul. Dar nu se mulţumeşte cu atât. Condiţia lui de „umbră a unui vis” nu-i dă pace.

      Există o scenă care nuanţează înfruntarea dintre Hamlet şi Absolut. E scena groparilor, încărcată de... 

    Ministru habarnam dar cu X5 sub sezuta!

    aceasta fosila de goriloi de ibrail, are marea capacitate a animalului politik rumunesc si anume de a MINTI mai repede decat se rasufla !

    E o analiza politico-economica-literara a actualitatii noastre!Aveti talent, felicitari!

    1. Pe bune!..daca nu ziceai mantaluta nu se vedea!

      Mai invata sa scrii corect fetita! 

      Am scris corect, gramatical!

      Aaa! esti baiat de baieti?. 

    PSD a ajuns de toata jena, produsele puse să conducă guvernele de pană acum au eșuat lamentabil, și este puțin spus. Mă întreb dacă nu ar fi mai bine sa se retragă de la guvernare cât este încă pe val?

    Tudose este un exponent jenant al incapacitați de decizie a acestui partid. Este o prostie sa pui să se ancheteze singur pe șeful politiei când este evident că acesta a fost tartorul acoperirii polițistului pedofil.

    "Siguranta și incredere" ori era prost... 

    1. Nu ne interseaza opiniile unora ca dumneata ; PSD CASTIGA EN-FANFARE ORICE tip de alegeri, trucate sau nu, iar opozitia nu exista, e de tot rasul ! Cei ce n-au participat la alegeri au tot dreptul SA TACA !

    ....Carmen Dan. ....a incercat si de data aceasta sa puna lumea in alerta... si sa zica ca iar a incercat cineva sa-i "bage"un aparat ascultator in priza.

     

    Tudose este autorul a două abuzuri în serviciu deja. Pe unul dintre ele l-a semnalat deja Bursa în această săptămână. Cel referitor la oprirea publicării ordinului ANRM în Monitorul Oficial și demiterea șefului agenției.

     

    Art. 297 

    Abuzul în serviciu

    (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime... 

    1. Mesajul 7 nu apartine cititorului Cristi C ci unui obsedat

      obsedat esti tu mey

      ia-ti pastilele 

      Tot un abuz este sa scazi net=ul unor categorii de salariati...prin trecerea contributiilor in sarcina agajatului, total neconstitutional.

      Cum sa le iau/ce sa mai iau daca doctorita de familie nu-mi mai elibereaza reteta gratuita? 

    " Credeam ca oamenii de la oras sunt mai destepti. Dar m-am inselat."

    Ioana d'Arc 

    1. Ionico de ce nu il inviti la tine la tara...sa se mai destepte!...cu noaptea in cap.

    Cea mai grea lupta va lui tudose este cu femeile,cu femeile altora.De ce oare?Cat este interes,cat oftica si cat misoginism?Tudose,Tudose..dar cu femeile ce ai?Nebunule nu se poate guvern european fara femei/

    1. .......de parca autorul ,care ,de altfel, cunoaste destula istorie -si nu scapa nici un prilej sa sublinieze acest lucru- nu ar sti cum se faceau guvernele in "vremurile de aur " ale Romaniei -finalul secolului 19 si prima jumatate asec.20 !

      Femei destepte nu doar frumoase si toape!

      pardon voluptoase!

      Faust n'est pas damné mais sauvé de l'enfer grâce aux prières de Marguerite. Le dernier vers de cette seconde partie de Faust conclut « l'éternel féminin nous élève »

      Hamlet a pătruns taina, a aflat, şi acum trebuie să plătească. Nici unui om care a aflat atât nu-i mai este îngăduit să trăiască:

      „…de- aş avea răgaz (…) v-aş povesti (…) dar să lăsăm”. Timpul sau o interdicţie de mai presus de fire îl opresc. Ce-ar povesti tânărul prinţ dacă ar avea răgaz nu ştie nimeni şi nici nu va putea afla, căci taina nu-i pentru urechile muritorilor. 

      „Restul e tăcere”. Asta e tot ce ne spune Hamlet. Nu sunt nici vise... 

      Il asteptam cu optimism!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb