GUVERN:  Finanţarea consumului de fructe în şcoli continuă în anul şcolar 2016-2017

Andrei Stan
Politică / 3 august 2016

Elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanţat din fonduri europene şi naţionale, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Executiv.

Actul normativ stabileşte tipul de fructe distribuite, perioada şi frecvenţa de distribuţie, limita valorii zilnice/elev, măsurile adiacente distribuţiei de fructe, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2016-2017, se arată într-un comunicat al Guvernului, trimis redacţiei.

Programul va fi implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, alături de consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti.

Astfel, în anul şcolar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleaşi valori de 0,37 lei/elev, ca şi în anul precedent, pentru o perioadă de maximum 88 de zile de şcolarizare. Conform datelor comunicate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în acest an vor beneficia aproximativ 1.760.000 de elevi din clasele pregătitoare şi clasele I-VIII din învăţământul public şi privat autorizat/acreditat, precizează Guvernul.

Hotărârea mai stabileşte şi unele măsuri adiacente distribuţiei de mere, care susţin încurajarea alimentaţiei sănătoase pentru elevi, precum organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă/legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare, organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi/sau legume, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume, cu acordarea de premii, şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii, organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume sau de activităţi educative practice.

Potrivit sursei citate, fondurile UE alocate României pentru acest an şcolar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanţare este de 89%.

"Măsurile adiacente distribuţiei de fructe sunt eligibile pentru sprijinul financiar al Uniunii Europene şi trebuie să se încadreze valoric în limita a 15% din alocarea finală a fiecărui stat membru. Astfel, bugetul total al programului este de aproximativ 66 milioane lei, din care 31,6 milioane lei provenite din fonduri UE şi 34,4 milioane lei reprezintă co-finanţare publică şi cheltuieli, altele decât cele eligibile", se mai arată în comunicat.

Programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe în şcoli este implementat în ţara noastră începând din anul 2009-2010, în conformitate cu prevederile OUG nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli, cu modificările şi completările ulterioare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb