Actualizare 17:44
Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, unele măsuri pentru susţinerea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni cu specific de informare, educare şi cultural de interes public, potrivit unui comunicat al Guvernului.
În acest scop, Executivul a decis că operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanţare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2016, însă va putea fi prelungită.
"Schema de ajutor de stat se va elabora în conformitate cu legislaţia europeană în materie de ajutor de stat şi va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, act normativ care va stabili criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum şi procedura de acordare şi monitorizare", potrivit sursei.
Un capitol al actului normativ adoptat astăzi include măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional.
Potrivit noilor reglementări, emisia pe cale radio terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic, în banda de frecvenţe radio 174-230 MHz - banda VHF (very high frequency) -, poate continua, cu caracter temporar, până la data de 31 decembrie 2016, atât pentru postul public de televiziune, cât şi pentru posturile private de televiziune ce emit în această bandă. Continuarea emisiei în această bandă de frecvenţe radio este posibilă în baza unui acord tehnic, eliberat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: nu produce interferenţe staţiilor de radiocomunicaţii ce utilizează spectrul radio în conformitate cu angajamentele internaţionale la care România este parte; nu beneficiază de protecţie radio din partea staţiilor de radiocomunicaţii ce utilizează spectrul radio în conformitate cu angajamentele internaţionale la care România este parte; la data intrării în vigoare a prezentei legi, frecvenţele radio pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic în banda VHF să fi fost deja alocate/repartizate, arată Guvernul.
De asemenea, drepturile de utilizare a frecvenţelor radio acordate conform Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice de radiodifuziune, pot fi extinse, cu caracter temporar, până la data de 31 decembrie 2016. După acest termen, utilizarea frecvenţelor radio pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice de radiodifuziune, este condiţionată de obţinerea unei licenţe de emisie în condiţiile legii. Această licenţă de emisie va fi valabilă 9 ani şi va fi acordată în condiţiile prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia privind continuarea temporară a emisiei pe cale radio terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic, în banda de frecvenţe radio 174-230 MHz, a fost luată având în vedere că implementarea reţelei de comunicaţii electronice necesară pentru furnizarea serviciilor publice de televiziune în sistem digital terestru este întârziată.
Odată cu participarea la Conferinţa Regională pentru Radiocomunicaţii (RRC) de la Geneva în 2006, România a semnat, alături de aproximativ 100 de alte state, un Acord care prevede că nicio emisie de televiziune analogică terestră nu va mai fi protejată după data de 17 iunie 2015, locul acestora urmând să fie luat de transmisiile digitale de televiziune. Odată cu stabilirea unei date de încetare a emisiilor analogice au fost avute în vedere şi considerentele tehnice care fac ca o eventuală coexistenţă a celor două sisteme să nu fie posibilă.
(A.C.)
------------
Guvernul face un pas înapoi în privinţa înfiinţării Fondului Audiovizual, în care companiile de telecomunicaţii ar fi urmat să vireze 5% din venituri de la 1 iulie, potrivit Digi24.ro.
Anunţul a fost făcut de ministrul Comunicaţiilor, în urma unor discuţii ad hoc cu industria.
Ordonanţa de urgenţă prin care urma să fie introdusă noua taxă ar fi trebuit să intre în dezbaterea Guvernului la şedinţa din această săptămână.
Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informaţională: "Propunerea noastră este de a împărţi ordonanţa în două, pentru că este un capitol care se aplică la trecerea de la analogic la digital, partea cealaltă urmând să avem săptămâna viitoare discuţii. Trebuie să vedem în schimb modul în care se va accesa acest Fond, chestiunile fiscale şi cele concurenţiale".
CNA a avizat favorabil, ieri, proiectul care prevede crearea unui Fond Audiovizual din bani de la cablişti şi, totodată, care permite ca emisia terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic să poată continua până în 2016.