Guvernul a aprobat o OUG pentru lucrările de consolidare a Sălii Palatului

D.I.
Politică #Construcţii / 7 martie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Guvernul a aprobat, astăzi, o Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte temeiul legal pentru plata fondurilor necesare astfel încât lucrările de consolidare şi modernizare a Sălii Palatului să fie demarate la termenele prevăzute, iar lucrările să se încheie la timp pentru desfăşurarea Concursului Internaţional "George Enescu" din 2018, când se vor împlini 60 de ani de la prima ediţie, şi pentru pregătirea ediţiei din 2019, informează News.ro

Guvernul a modificat în acest scop Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2017 privind înfiinţarea Centrului Cultural "Sala Palatului", dând posibilitatea ca plata către RA-APPS a contravalorii proiectului tehnic de consolidare, a investiţiilor şi modernizărilor realizate şi recepţionate să se facă din bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pe anul 2018, nu din bugetul pe 2017 al ministerului, cum era prevăzut. Măsura se aplică şi în cazul activelor fixe şi al obiectelor de inventar, pentru a facilita parcurgerea la termen a tuturor celorlalte etape din cadrul proiectului.

Plata din bugetul pe 2017 nu a fost posibilă, dată fiind aprobarea OUG nr. 109/2017 la finele anului, motiv pentru care nu a mai fost timpul necesar pentru derularea operaţiunilor de trezorerie aferente. Prin ordonanţa respectivă s-a aprobat reînfiinţarea Centrului Cultural "Sala Palatului", ca instituţie publică de spectacole şi concerte, precum şi transmiterea imobilului "Sala Palatului" din administrarea RA-APPS în administrarea MCIN, precizează Guvernul.

Potrivit sursei citate, plata cheltuielilor din cadrul proiectului se va face prin virări de credite, de la cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă la active nefinanciare, aceasta fiind singura posibilitate de intervenţie legislativă care poate asigura în timp util temeiul legal pentru plata contravalorii proiectului tehnic, precum şi a bunurilor din categoria activelor fixe şi a obiectelor de inventar achiziţionate de RA-APPS din fondurile proprii.

Actul normativ aprobat astăzi introduce condiţia semnării protocolului de predare-preluare a imobilului "Sala Palatului" sub rezerva achitării prealabile de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a sumelor datorate Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb