Programul de dezvoltare a construcţiilor de locuinţe în perioada 2007-2010 a fost aprobat de Guvern în şedinţa de ieri, a anunţat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Executivului. Programul are ca scop relansarea construcţiilor de locuinţe, prin realizarea unor spaţii de locuit moderne, accesibile unui număr cât mai mare de cetăţeni şi va fi derulat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT). Activitatea care stă la baza programului este aceea de inventariere a terenurilor neutilizate care se află în administrarea instituţiilor publice ale statului, a declarat Laszlo Borbely, ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului. Domnia sa a precizat că acesta va cuprinde, de asemenea, construcţia de locuinţe în credit ipotecar, pe baza unor proiecte tip şi de locuinţe în chirie. Ministrul de resort a menţionat că, în paralel, se lucrează la finalizarea pachetului de legi privind locuirea. Acesta face referire la Legea locuinţei, Legea chiriilor şi Legea condominiului, intenţia fiind aceea de modificare a noţiunii de locuinţă socială.
Guvernul a aprobat Programul de dezvoltare a construcţiilor de locuinţe
Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 8 martie 2007