Guvernul a completat legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate

Andrei Stan
Politică / 27 ianuarie 2016

Guvernul a completat astăzi, printr-o ordonanţă, legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, informează un comunicat al Executivului, trimis redacţiei.

"Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este desemnată drept autoritate naţională care urmează să aplice prevederile Regulamentului (UE) nr. 511/ 2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor. Prevederile sunt prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice şi împărţirea corectă şi echilibrată a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune", precizează sursa citată.

Potrivit Guvernului, aplicarea actului normativ va contribui la conservarea diversităţii biologice şi la utilizarea durabilă a componentelor acesteia.

De asemenea, ANPM va aplica şi Regulamentul 1143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind prevenirea şi gestionarea introducerii şi răspândirii speciilor alogene invazive. "Speciile alogene invazive reprezintă una dintre principalele ameninţări la adresa biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice, în special în ecosistemele izolate din punct de vedere geografic si evolutiv, precum insulele mici. Riscurile prezentate de aceste specii pot creşte ca urmare a intensificării comerţului mondial, a transporturilor, a turismului şi a schimbărilor climatice", se mai arată în comunicat.

Actul normativ adoptat de Guvern stabileşte, de asemenea, sancţionarea contravenţională a unor noi fapte constând în nerespectarea celor două Regulamente europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb