• Executivul inventariază toate activităţile care nu sunt impozitate prin cota unică, după ce preşedintele Traian Băsescu a susţinut că introducerea cotei unice la orice fel de venit este o soluţie
Guvernul a efectuat un inventar al tuturor activităţilor care nu sunt impozitate prin cota unică şi a constatat că în această categorie intră atât venituri din agricultură şi transfer de proprietăţi imobiliare, cât şi baruri de noapte şi cazinouri, pentru care cota de impunere variază între 2 şi 5%.
Situaţia centralizată a fost prezentată în Guvern de ministrul Finanţelor, la solicitarea premierului Emil Boc, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că pentru orice venit trebuie introdusă cota unică de impozitare.
Documentul, obţinut de Mediafax, indică o serie de excepţii de la cota unică de impozitare, precum activităţile de natura barurilor şi cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive.
Materialul elaborat de Ministerul Finanţelor relevă că acei contribuabili care lucrează în aceste domenii, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat este mai mic decât 5% din venituri sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
Veniturile din agricultură realizate din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, şi distribuite către unităţi specializate pentru colectare ori de procedare industrială sunt impozitate prin reţinere la sursă cu o cotă de 2% aplicată la valoarea produselor livrate, impozitul fiind final.
Pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal este impus un impozit pornind de la 2-3%, în funcţie de valoarea imobilului şi data dobândirii, în timp ce pentru transmiterea dreptului de proprietate cu titlul de moştenire nu se datorează impozit, dacă succesiunea este finalizată în termen de doi ani de la data decesului proprietarului. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în acest termen, moştenitorii datorează un impozit de doar 1% calculat la valoarea masei succesorale.
Documentul face referire şi la impozitul pe dividende aplicat persoanelor juridice nerezidente, calculat la o cotă de 10%.
• Vlădescu: Impozitul minim va fi eliminat de la 1 octombrie
Guvernul va elimina impozitul minim începând de la 1 octombrie, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar, a declarat pentru Mediafax, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
Ministrul a explicat: "Impozitul minim dispare de la 1 octombrie. Este o dată certă. Până la finel anului nu-l înlocuim cu nimic, dar pentru 2011 lucrăm la impozitul forfetar, care ar trebui să fie introdus în ianuarie".
Eliminarea impozitului minim în această toamnă a fost anunţată încă din luna iulie de premierul Emil Boc, care nu a oferit însă o dată exactă.
Obligaţiile firmelor reprezentând impozitul minim totalizează pentru primul semestru 997,2 milioane lei, din care s-au încasat 649,6 milioane lei.