Guvernul Marii Britanii a confirmat că, începând din luna aprilie, angajatorii nu vor mai avea dreptul să constrângă un salariat care a împlinit 65 de ani să se pensioneze dacă acesta vrea să mai lucreze şi după această vârstă.
Măsura va duce la creşterea locurilor de muncă pentru tineri, a afirmat secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii, Edward Davey, transmite BBC.
Astfel, vârsta obligatorie de pensionare va fi eliminată gradat, începând cu aprilie 2011, urmând ca din octombrie orice angajat care împlineşte vârsta de 65 de ani să aibă opţiunea de a continua să muncească.