Guvernul italian, criticat pentru că lucrează cu McKinsey la elaborarea planului naţional de redresare

A.B.
Internaţional / 7 martie 2021

Guvernul italian, criticat pentru că lucrează cu McKinsey la elaborarea planului naţional de redresare

Guvernul italian condus de premierul Mario Draghi este criticat de parlamentari pentru că a angajat firma de consultanţă McKinsey să îl ajute la elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă, transmite Bloomberg şi Agerpres.

McKinsey va consilia Ministerul de Finanţe şi va ajuta la accelerarea elaborării planului pe baza căruia Italia intenţionează să cheltuie cele 209 miliarde de euro care îi revin din Planul UE, a informat Ministerul italian de Finanţe într-un comunicat publicat sâmbătă. Comunicatul nu oferă detalii cu privire la ce va face McKinsey, dar o sumă de 25.000 de euro este una foarte mică pentru standardele firmei de consultanţă.

Mario Draghi, un tehnocrat fără afiliere politică, care anterior a fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, a fost numit prim-ministru luna trecută, după colapsul precedentei coaliţii guvernamentale. Prima sa prioritate este rescrierea planului naţional de redresare, care trebuie trimis Comisiei Europene până în luna aprilie.

Cu toate acestea, dezvăluirile privind implicarea McKinsey în elaborarea planului naţional de redresare al Italiei au declanşat critici pe Twitter din partea parlamentarilor care formează coaliţia care îl sprijină pe Draghi.

"Trebuie să chemăm cei mai buni specialişti ai statului, poate tinerii, nu să delegăm această sarcină către firmele din sectorul privat", a spus parlamentarul Giuseppe Provenzano, membru al Partidul Democrat, una dintre formaţiunile care formează coaliţia guvernamentală, într-o postare pe Twitter. Colegul său Antonio Misiani a apreciat şi el că "orice modificări aduse planului de redresare trebuie comunicate şi explicate Parlamentului".

Stefano Fassina, deputat din partea Partidului Liberi şi Egali (LEU), un alt partid din coaliţia guvernamentală, a apreciat şi el că decizia de a angaja firma de consultanţă McKinsey este una "umilitoare" pentru funcţionarii publici şi, de asemenea, una care elimină responsabilitatea politică.

În replică, Ministerul Italian de Finanţe a precizat că responsabilitatea pentru fiecare decizie care are legătură cu planul naţional de redresare va rămâne în mâinile ministerelor şi administraţiei publice.

Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde euro, include granturi şi împrumuturi. Guvernele celor 27 de state membre UE au căzut de acord să se împrumute, să cheltuie şi să ramburseze în comun 750 miliarde de euro pentru a ajuta economiile lor să îşi revină din recesiunea provocată de izolare şi acum se concentrează asupra celor mai bune moduri pentru a cheltui aceşti bani.

Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea planului naţional. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat săptămâna trecută că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi reorganizat pe cei şase piloni prevăzuţi de Parlamentul European şi vor continua negocierile cu miniştrii, astfel încât în perioada următoare să fie gata forma refăcută.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. vechea poveste , coruptia , mafia , sifonare de bani ! ce , italia , nu are oameni capabili sa faca asa ceva ? mckinsey , kkt cu perje !

    1. poate are dar nu in sectorul public, acolo nu ajung niciodata expertii pusi pe treaba

    Dacă pică " oficial" Italia ( ea e de mult cu perfuzii) se duce in secunda doi toată zona sudică! Falimentul UE ! Nici nu vreau să mă gândesc!

    Nu exista momentan "plan de relansare economica" pentru Italia!

    Demografic nu exista momentan capacitate reala de generare GDP REAL in piata, momentan! 

    Planuri peste planuri sunt pentru sifonareala banii! 

    Italia e cum a fost Japonia din 90 si cv si cazatura pana in 2018! 

    Este un ciclu lung depresiv ... ce va fi urmat de un reset ideologic si economic in viitor! 

    Momentan (inca 812 ani) Italia tot in Carere o sa fie, unde trebuie sa ingroape milioane de active umane ce au fost active in trecut iar acum devin pasive si odata cu ele si GDPul real se prabuseste! 

    Politici de migratie adoptate si impuse mai ajuta putin caderea pe trend a Italiei (politici adoptate de curand si de Japonia pentru a regla caderea). 

    Spania intra si ea in cadere economica, Grecia si Cipru tot pe acole se situeaza... urmeaza sa intre si Romania (pana in 2050 raman 13-15 milioane de oameni). 

    semnat comentur "Cretine" 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb