Guvernul sesizează DNA cu privire la unele contracte încheiate de Poşta Română

Companii / 8 septembrie 2013

Guvernul sesizează DNA cu privire la unele contracte încheiate de Poşta Română

Corpul de control al premierului va înainta DNA un raport privind verificări la Poşta Română în legătură cu încheierea unor contracte de asociere în participaţiune şi a unui contract de prestări servicii de transport valori, fapte care ar fi creat companiei un prejudiciu de peste opt milioane de lei.

Controlul la Poşta Română a avut la bază solicitări transmise de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în martie şi aprilie 2013, se precizează în sinteza raportului.

Verificările au vizat împrejurările în care au fost încheiate, puse în executare şi au încetat un contract de asociere în participaţiune din 2006 cu SC Smart Telecom Solutions SRL, un contract de acelaşi fel din 2009 cu SC Posh Telecom Solutions SRL şi unul de prestări servicii din 2006, încheiat cu SC G4S Cash Solutions SRL, se arată în documentul citat.

Despre primul dintre contracte, în raport se arată că acesta a fost încheiat "prin invocarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului", cu referire la consemnarea potrivit căreia firma beneficiară ar fi beneficiat de echipament tehnic adecvat şi de know-how necesar operării, gestionării şi urmăririi plăţilor în regim electronic.

Obiectul contractului a constat în prestarea de servicii de intermediere a plăţilor efectuate în regim electronic prin POS de către Poşta Română. Smart Telecom Solutions S.R.L. a pretizns că deţine echipament tehnic adecvat şi know-how necesar operării, gestionării şi urmăririi plăţilor în regim electronic, dar de fapt societatea a dobândit dreptul de utilizare a echipamentelor necesare de la S.C. Alphyra Romania S.A. (denumită ulterior S.C. Payzone S.A.) la o dată ulterioară încheierii contractului de asociere.

Tot legat de contractul cu SC Smart Telecom Solutions SRL, în sinteza raportului se precizează că natura acestuia a fost schimbată nejustificat în aceea de prestări servicii şi că o sumă de peste 6,2 milioane lei este "pagubă adusă patrimoniului Companiei Naţionale Poşta Română SA", prin interpunerea nejustificată a firmei menţionate în activitatea de intermediere a plăţilor efectuate în regim electronic desfăşurată de companie.

Deşi iniţial s-a prevăzut că distribuţia cheltuielilor şi a veniturilor se va face lunar în proporţie de 50% pentru fiecare asociat, printr-un act adiţional la contractul de asociere, reprezentanţii "Poşta Română" SA au fost de acord cu modificarea esenţială a naturii contractului, din asociere în participatiune în contract de prestări servicii. În acest mod, SC Smart Telecom Solutions SRL a fost scutit de participarea la pierdere, fiindu-i asigurate venituri certe, prin aplicarea unui comision pentru fiecare tranzacţie efectuată, se menţionează în sinteza rapotului, potrivit Mediafax.

De asemenea, arată Corpul de control al premierului, reprezentanţii companiei Poşta Română au creat condiţiile ca SC Smart Telecom Solutions SRL să solicite şi să obţină despăgubiri de aproape 4,6 milioane de euro ca urmare a denunţării unilaterale a contractului.

Astfel, în mai 2009, conducerea de atunci de la Poşta Română a transmis SC Smart Telecom Solutions SRL o scrisoare de reziliere a contractului, deoarece firma nu îşi îndeplinise obligaţiile, însă, în document, contractul a fost denunţat unilateral. În acest fel, SC Smart Telecom Solutions SRL a fost îndeptăţită să solicite în instanţă despăgubiriri de circa 4,6 milioane euro.

Interesele Companiei Naţionale Poşta Română SA au fost apărate de către Societatea Civilă de Avocaţi "Zamfirescu, Racoţi, Predoiu".

Prin sentinţa dată în acest caz în 2010, tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a obligat Poşta Română la plata a 642.484 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate, a 11.885 lei, reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor restante, şi a circa 4,6 milioane euro, reprezentând daune-interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin denunţarea unilaterală a contractului de asociere.

În privinţa SC Posh Telecom Solutions SRL, în sinteza raportului se arată că Poşta Română a fost păgubită cu peste 1,1 milioane lei prin cooptarea nejustificată a acestei firme în activitatea companiei, ca intermediar pentru plăţile în regim electronic.

Înainte de a rezilia contractul cu SC Smart Telecom Solutions SRL, conducerea Poşta Română a încheiat un contract de participaţiune cu SC Posh Telecom Solutions SRL, la tarife mai mari, însă deţinătorul real al echipamentelor electronice şi al personalului specializat necesare derulării contractelor era SC Payzone SA, ca şi în cazul contractului cu SC Smart Telecom Solutions SRL.

În cele din urmă, începând cu august 2012, a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune între Compania Naţională Poşta Română SA şi SC Payzone SA, eliminându-se astfel intermediarii.

Corpul de Control al Guvernului reclamă totodată faptul că în 2006 s-a atribuit un contract de prestări servicii către SC G4S Cash Solutions SRL cu încălcarea normelor interne privind organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor de bunuri şi servicii.

Membrii conducerii Poşta Română au supraestimat, în acest caz, valoarea unitară a unei autoutilitare de transport valori, cu scopul evident de a justifica externalizarea activităţii de transport valori şi de a achiziţiona aceste servicii de la un alt operator economic specializat, se arată în sinteza raportului de control.

Potrivit raportului, în urma externalizării serviciilor de procesare şi de transport de numerar, în loc să se producă o diminuare a cheltuielilor clientului, s-a produs o majorare semnificativă a acestora.

Ulterior, conducerea companiei naţionale a majorat valoarea contractului prin acte adiţionale care nu au respectat reglementările privind achiziţiile publice, astfel încât tarifele practicate de SC G4S Cash Solutions SRL în relaţia comercială cu Poşta Română au reprezentat 135% pentru serviciile normale, respectiv 226% pentru serviciile prompte, faţă de nivelul maxim din relaţiile comerciale cu alţi beneficiari.

În 2010, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a formulat o acţiune în contencios administrativ, iar Curtea de Apel Bucureşti a constatat, în mod definitiv şi irevocabil, nulitatea actelor adiţionale la contractul de prestări servicii încheiat de Poşta Română cu SC G4S Cash Solutions SRL.

Corpul de control al premierului va sesiza în acest caz DNA faptele persoanelor care au semnat contractul de asociere în participaţiune şi actele adiţionale cu SC Smart Telecom Solutions SRL în numele directorului general Dan Mihai Toader, al directorului executiv economic Emanoil Lepădatu şi al directorului executiv dezvoltare strategică Andrei Marinescu.

De asemenea, directorul general adjunct de atunci al Poşta Română SA, Florin-Aurelian Ciobotaru, este acuzat de abuz în serviciu, prin denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu SC Smart Telecom Solutions SRL.

Ciobotaru, împreună cu directorul general adjunct Emil Ciorâia, şeful Serviciului juridic Svetlana Ancu, şeful de departament Angelica Voinea, şeful Serviciului vânzări Gloria Eana şi persoana care a semnat în numele directorului general adjunct al companiei Tudor Gabriel Bohâlţeanu, este acuzat de fals intelectual, pentru că ar fi justificat cu date false oportunitatea încheierii unui nou contract cu SC Posh Telecom Solutions SRL.

Directorul general Marius Vatavu, directorul general adjunct Tudor Gabriel Bohâlţeanu, directorul general adjunct Emil Ciorâia, directorul general adjunct Florin Ciobotaru, directorul general adjunct Tiberiu Petrescu, directorul general adjunct Victor Vasile Florea, directorul general adjunct Raluca Dumitru şi şeful departamentului vânzări Angelica Voinea sunt reclamaţi pentru exercitarea defectuaosă a atribuţiilor de serviciu şi de abuz în servicu, pentru încheierea contractului cu SC Posh Telecom Solutions SRL.

Potrivit raportului, directorul general Dan Mihai Toader, directorul executiv economic Emanoil Lepădatu, alături de directorul executiv operational Mihai Cristian Buciu, sunt vinovaţi şi de supraestimarea costurilor şi de neaplicarea procedurilor de licitaţie deschisă sau restrânsă în cazul contractului cu SC G4S Cash Solutions SRL.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb