Guvernul subvenţionează asigurarea viilor

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 14 martie 2011

Cătălin Grecu, director de marketing "Cotnari", Angelica Iva, director general "Proactive Business Communication" şi Adrian Rădulescu, secretar de stat MADR (de la stânga la dreapta), la deschiderea "GoodWine".

Cătălin Grecu, director de marketing "Cotnari", Angelica Iva, director general "Proactive Business Communication" şi Adrian Rădulescu, secretar de stat MADR (de la stânga la dreapta), la deschiderea "GoodWine".

Viticultorii care îşi asigură culturile primesc subvenţii de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) de 50% din valoarea primelor de asigurare, ne-a declarat Adrian Rădulescu, secretar de stat în MADR.

Potrivit domniei sale, proprietarii viilor mai beneficiază şi de un sprijin pe suprafaţă, de 80 de euro/hectar, precum şi de o subvenţie de 1,2 lei/litrul de motorină.

"Sectorul vitivinicol este foarte greu de dezvoltat. Îţi trebuie bani, răbdare şi pricepere, iar noi susţinem pe cât se poate acest domeniu", a precizat oficialul MADR, prezent, vineri, la deschiderea Târgului Internaţional de Vinuri "GoodWine". Domnul Rădulescu ne-a spus că ministerul de resort derulează un program de reconversie, prin care acordă o finanţare anuală de 42 milioane de euro, asigurând 75% din necesarul financiar pentru înfiinţarea unei plantaţii de vie. Totodată, prin FEADR, Guvernul finanţează jumătate din costurile pe care le presupune dotarea unui producător cu maşini şi utilaje şi jumătate din investiţia realizată de companii pentru construcţia combinatelor de producţie. În prezent, se află în desfăşurare un program pentru promovarea pe pieţele externe, finanţat în proporţie de 80% de MADR, restul de 20% din bani fiind asiguraţi de producătorii de vin, ne-a mai spus Adrian Rădulescu. Programul de promovare a fost demarat în 2008 şi va fi finalizat în 2013.

Suntem pe locul al cincilea în Europa, după suprafaţa viticolă

Suprafaţa plantată cu vie de la noi din ţară se întinde pe 181.562 de hectare, România aflându-se pe locul al cincilea în Europa, din punctul de vedere al întinderii culturilor viticole, după Spania, Franţa, Italia şi Portugalia, potrivit datelor MADR. Anul trecut, am produs peste 4,9 milioane de hectolitri de vin, cu 26% mai puţin faţă de 2009, ponderea deţinând-o vinul alb. Dintre producătorii de vin, 888.954 sunt persoane fizice înregistrate, cu o suprafaţă de 145.148,26 de hectare de vie şi 1.223 sunt persoane juridice, cu 36.413,74 de hectare.

În primele 11 luni ale anului trecut, ţara noastră a exportat vin în valoare de circa 11,7 milioane de euro, faţă de perioada simială a anului precedent, când exporturile de vin au totalizat aproximativ 12,73 milioane de euro.

Valoarea importurilor de vin în lunile ianuarie-noiembrie 2011 a fost de circa 16,9 milioane de euro, mai mult faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, când am importat vin de 13,34 milioane de euro.

Consumul mediu anual de vin pe cap de locuitor se ridică, la noi, la 23,7 litri, în timp ce un francez bea, în medie, circa 48 de litri de vin pe an.

Peste 50 de vinuri noi la "GoodWine"

Cea de-a cincea ediţie a Târgului Internaţional de Vinuri "GoodWine" a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, peste 50 de vinuri lansate în premieră. În total, au fost expuse la târg un număr mai mare de 350 de sortimente de vin, fiind prezenţi circa 30 de producători, importatori şi distribuitori de vin din România, Republica Moldova, Franţa, Italia, Bulgaria, Argentina, Australia, Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Statele Unite ale Americii.

Organizatorul evenimentului a fost "Proactive Business Communication", partenerul principal fiind compania "Cotnari", care a lansat o gamă de cinci vinuri pentru minibarurile hotelurilor şi vinul demisec "Fetească Albă". "Până acum am vinificat < Feteasca Albă > doar în demidulce, acum va fi demisec", a precizat Cătălin Grecu, directorul de marketing al societăţii "Cotnari".

"Cotnari" va produce şi vin roşu

De anul viitor, vor intra pe rod şi cele 100 de hectare de "Fetească Neagră" şi 50 de hectare de "Busuioacă de Bohotin" ale companiei "Cotnari", societatea urmând să producă pentru prima dată şi vinuri roşii, potrivit lui Cătălin Grecu. Anul trecut, "Cotnari" a livrat pentru prima dată vin şi în sistemul bag-in-box.

Compania va continua să investească în replantarea viei, precum şi în dezvoltarea cramei şi în modernizarea hrubei şi a capacităţii de stocare. Cătălin Grecu a specificat că societatea şi-a propus să-şi crească, în acest an, cifra de afaceri, cu 10% faţă de 2010, când aceasta a depăşit 25 milioane de euro. De asemenea, compania îşi va mări cota la export. În acest sens, un proiect pe care "Cotnari" îl are în derulare este vânzarea de vin pe piaţa Rusiei, exporturile către această ţară urmând să înceapă în circa o lună, a mai spus reprezentantul producătorului de vinuri de la Iaşi: "Pe lângă proiectul cu Rusia, mai tes-tăm pieţele din China, Coreea, Ecuador. Avem un proiect de promovare pe pieţele externe, de un milion de euro, din care 50% fonduri europene şi 30% fonduri de la buget, care se se va derula pe parcursul a trei ani. Sperăm să creştem volumul exporturilor cu până la 50%, în acest an. În prezent, exportăm circa 1,5 milioane de sticle, din cele peste zece milioane de unităţi vândute". Cătălin Grecu a menţionat că, în primele două luni ale anului în curs, vânzările au crescut cu 5-10% faţă de perioada similară a anului trecut, estimând că, până la finalul lui 2011, "Cotnari" va reuşi să vândă peste 12,5 milioane de sticle de vin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb