Ministrul Economiei, Ion Ariton a declarat astăzi, într-o scurtă întrevedere cu presa, că va supune atenţiei Guvernului problema prelungirii facilităţii pe care o au în prezent marii consumatori de a cumpăra numai gaz din producţia internă al cărui preţ este la jumătatea celui importat din Federaţia Rusă. Ministrul Ariton a subliniat că îşi doreşte ca Guvernul să analizeze, în cel mai scurt timp, dacă este oportun sau nu să mai acorde marilor consumatori de gaz, în principal combinatele de îngrăşăminte chimice, această facilitate până în primăvara anului următor.
Ieri, Ministerul Economiei a fost pichetat de sindicaliştii din domeniul industriei noastre chimice şi petrochimice care cer gaz ieftin pentru combinate. Recent preşedintele Grupului Interagro, Ioan Niculae, a spus că îşi va închide combinatele dacă va trebui să cumpere şi gaz din import.