Hagag Development Europe a finalizat etapa de avizare pentru H Stirbei Palace

S.B.
Companii / 21 mai 2021

Hagag Development Europe a finalizat etapa de avizare pentru H Stirbei Palace

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a depus, de curând, documentaţia completă în vederea autorizării lucrărilor de consolidare şi renovare a Palatului Ştirbei din Calea Victoriei 107, construcţie clasată drept monument istoric de clasă A şi reprezentativă pentru patrimoniul cultural şi istoric al muncipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania a parcurs cu succes etapele premergătoare autorizării şi în acest sens a obţinut toate avizele şi acordurile necesare, inclusiv din partea Academiei Române şi Ministerului Culturii, şi este pregătită să demareze fără întârziere lucrările de consolidare a palatului pentru a evita astfel deteriorarea ireversibilă şi chiar prăbuşirea parţială sau totală a clădirii.

"Suntem animaţi de ideea de a readuce la viaţă Palatul Ştirbei şi de a contribui activ la revitalizarea zonei şi conservarea patrimoniului local. Din păcate, Palatul Ştirbei este o construcţie pe cât de spectaculoasă, pe atât de vulnerabilă. Având în vedere importanţa istorică şi arhitectonică a clădirii, dar şi caracterul urgent al intervenţiilor propuse, menite să prevină agravarea şi chiar alterarea definitivă a structurii şi faţadelor, suntem încrezători că vom avea parte de toată susţinerea autorităţilor competente şi vom primi autorizaţia de construcţie pentru efectuarea lucrărilor de consolidare şi renovare a Palatului în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare, fără întârzieri.", au declarat reprezentanţii Hagag Development Europe.

Neglijat şi marginalizat vreme de aproximativ 70 de ani, atât de foştii proprietari, cât şi de autorităţi, Palatul Ştirbei se regăseşte, în prezent, într-o stare avansată de degradare. Mai mult, în ultimii 15 ani, autorităţile publice - Ministerul Culturii, Primăria Generală a Capitalei şi Primăria de sector, au refuzat exercitarea dreptului de preempţiune asupra proprietăţii deşi oportunităţile nu au lipsit. În situaţia actuală, însă, proprietarii au nu doar intenţia, ci şi capacitatea financiară de a salva şi recondiţiona monumentul istoric, iar orice amânare a intervenţiilor asupra faţadei, precum şi amânarea lucrărilor de consolidare, cresc gradul de vulnerabilitate al clădirii şi riscul de prăbuşire.

"Salutăm iniţiativa administraţiei publice locale de a ocroti clădirile de patrimoniu şi imobiliele vechi amplasate în zone protejate prin lansarea în dezbatere publică a Programului Municipal de Restaurare şi susţinem, la rândul nostru, acest demers. Astfel de proprietăţi cu valoare istorică, în special cele localizate în centrul vechi al oraşului sau zonele adiacente, sunt o sursă reală de creştere economică şi dezvoltare sustenabilă. Apreciem că

aceeaşi şansă o merită şi Palatul Ştirbei din Calea Victoriei 107, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este imperios necesar să avem o colaborare bună şi un dialog deschis cu reprezentaţii Primăriei Capitalei. ", au adăugat reprezentaţii companiei.

Proiectul propus spre autorizare, H Ştirbei Palace - a carui valoare se ridică la 20 de milioane de euro, prevede consolidarea şi renovarea completă a imobilului, a tuturor elementelor decorative exterioare şi interioare, urmând a fi accesibil publicului larg întocmai prin natura funcţionalităţii atribuite de proprietar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb