HAOS ÎN AFACEREA DE PESTE 1 MILIARD DE EURO DIN BĂNEASA Exclusiv: Evaluarea terenurilor Agronomiei, negată de experţii lui Puiu Popoviciu

Daniel Bojin, Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 28 aprilie 2009

Puiu Popoviciu: "Evaluarea terenului la momentul aportului a fost realizată de către 5 experţi atestaţi ANEVAR, conform cerinţelor legale. Valoarea acestuia a fost stabilită la aproximativ 950 miliarde lei".

Puiu Popoviciu: "Evaluarea terenului la momentul aportului a fost realizată de către 5 experţi atestaţi ANEVAR, conform cerinţelor legale. Valoarea acestuia a fost stabilită la aproximativ 950 miliarde lei".

Ziarul BURSA a aflat cine sunt cei cinci experţi pe care i-a invocat omul de afaceri Puiu Popoviciu că ar fi evaluat terenul pe care s-a construit proiectul Băneasa

Supriză: evaluatorii susţin că nu au mai făcut nicio evaluare din cauza timpului scurt pus la dispoziţie

Un raport de evaluare a fost trimis, totuşi, săptămâna trecută la DNA

Lovitură de teatru în afacerea "Băneasa Investments": experţii care trebuiau să evalueze terenurile Univesităţii de Ştiinţe Agronomice Bucureşti neagă că ar mai fi întocmit vreun raport de evaluare!

Cu toate acestea, un raport de evaluare ar fi fost trimis la DNA, săptămâna trecută.

După izbucnirea scandalului "Popoviciu-Băneasa Investments", DNA a acuzat faptul că cele 224 de hectare cu care Universitatea a venit în proiectul rezidenţial au fost subevaluate de 150 de ori. Omul de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu şi-a apărat afacerea, afirmând că terenurile Agronomiei au fost evaluate de cinci experţi evaluatori, fără să-i nominalizeze însă. Din informaţiile noastre, un raport de evaluare ar fi fost trimis, săptămâna trecută, la Direcţia Naţională Anticorupţie, la solicitarea procurorilor.

O hotărâre a acţionarilor companiei "Băneasa Investments" din data de 12 decembrie 2002, intrată în posesia noastră, ne dezvăluie numele celor cinci experţi desemnaţi să efectueze evaluarea terenurilor: Gheorghe Dinu Popa, Marian Dinu Popa,Valerian Mihai, George Dumitraşcu şi Cornelia David.

Cei cinci experţi figurează că ar fi realizat şi evaluarea unor aporturi în natură ale altor două companii - "Herăstrău" SA şi "Comaliment" SA - controlate de Puiu Popoviciu, care au intrat, în 2003, ca acţionari în proiectul "Băneasa Investments".

Contactat de ziarul Bursa, Gheorghe Dinu Popa neagă însă că ar mai fi făcut vreo evaluare pentru terenurile Universităţii, deşi ne-a confirmat că a primit mai multe oferte pentru această operaţiune.

Domnul Dinu Popa susţine că a refuzat să mai realizeze raportul de evaluare din cauza perioadei scurte în care urma să-l prezinte acţionarilor.

În schimb, domnia sa ne-a precizat că a participat la o evaluare a pomilor fructiferi de pe terenul respectiv, unde se afla Ferma Pomicolă a Universităţii, dar în urmă cu mulţi ani: "După Revoluţie, prin 91-92 am participat într-adevăr la o evaluare a pomilor fructiferi, dar în calitate de inginer proiectant principal agronom, care este specializarea mea de bază. Am constatat atunci un dezastru acolo. Alături de mine au participat atunci mai mulţi consultanţi de stat".

Expertul Dinu Popa susţine că nu a fost citat de DNA în acest dosar.

Declaraţia expertului Gheorghe Dinu Popa pare să fie contrazisă de o altă hotărâre a acţionarilor companiei "Comaliment", din mai 2003, din care rezultă, în clar, că toţi cei cinci experţi au realizat raporturile de evaluare pentru activele cu care compania lui Popoviciu a intrat alături de Universitate în proiectul Băneasa.

Însuşi Puiu Popoviciu a comunicat oficial presei că, în total, cinci experţi au evaluat terenurile aportate de Universitate, ceea ce exclude posibilitatea ca unul dintre ei să se fi retras ulterior. Indiferent cine are dreptate, Popoviciu sau Dinu Popa, afacerea din Băneasa, estimată la peste 1 miliard de euro, stă pe modul în care au fost evaluate terenurile Universităţii şi cum s-au împărţit apoi acţiunile. Aşa cum rezultă din datele oficiale alăturate, câteva active ale companiilor "Herăstrău" şi "Comaliment", care la prima vedere, par mult mai puţin valoroase decât terenurile Agronomiei, ele au fost aportate cu o valoare apropiată de acestea.

În cazul în care cei cinci experţi au evaluat toate aceste aporturi, atunci este extrem de important ca autorităţile noastre să prezinte evaluările respective.

Căci paguba statului pare să fi fost una uriaşă.

Extras din Hotărârea AGA a societăţii COMALIMENT SA din data de 20 mai 2003:

"Se aprobă expertizele de evaluare, efectuate la data de 16.04.2003, de către evaluatorii Dinu Popa Marian , Mihai Valerian, Dumitraşcu George, Dinu Popa Gheorghe, David Cornelia, cu privire la următoarele imobile, proprietatea Societăţii Comerciale COMALIMENT - S.A.:

- Complexul Comercial Big Berceni", situat în Bucureşti, şos. Berceni nr. 2, sectorul 4, compus din construcţie în suprafaţă de 7.698,81 m5 şi teren în suprafaţă de 7.327 m5, înregistrat la ONCGC sub nr. cadastral provizoriu 186 şi înscris în Cartea Funciară nr. 6033 N, deschisă la Judecătoria Sectorului 4, în valoare totală de 150.866.269.000 lei, conform raportului de expertiză;

- spaţiu comercial situat în Bucureşti, Str. Dianei nr. 12, sectorul 2, compus din construcţie în suprafaţă de 626 m5 şi teren în suprafaţă de 939 m5, înregistrat la OCGNC cu nr. cadastral provizoriu 2358 şi înscris în cartea funciară nr. 5119 deschisă la Judecătoria Sectorului 2, în valoare totală de 30.600.727.000 lei, conform raportului de expertiză;

- corpul B, compus din construcţie în suprafată de 909,72 m5 şi teren, cota parte indiviză, în suprafaţă de 154,76 m5, din imobilul situat în Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 15-19, sectorul 3, înregistrat la ONCGC cu nr. cadastral provizoriu 1516/0; 1/-1; 1/M; 1 şi înscris în cartea funciară nr. 14199 deschisă la Judecătoria Sectorului 3, în valoare totală de 36.684.553.000 lei, conform raportului de expertiză.

Conform expertizelor de evaluare aprobate potrivit prezentului punct, valoarea totală a imobilelor menţionate mai sus este de 218.151.549.000 lei".

Acţionarii Comaliment au mai hotărât atunci ca societatea să participe la majorarea capitalului social al companiei Băneasa Investment, cu aportul în natură reprezentând dreptul de proprietate al Comaliment asupra imobilelor menţionate mai sus, în schimbul unui număr de 218.151.549 acţiuni, în valoare totală de 218.151.549.000 lei.

În urma aportului, societatea Comaliment a primit 13,166 % din Băneasa Investment.

Extras din Hotărârea AGA a companiei BĂNEASA INVESTMENTS - S.A., din data de 12.12.2002:

"Adunarea generală a acţionarilor, întrunită în şedinţa extraordinară, legal constituită şi convocată azi, data de 12.12.2002, în prezenţa acţionarilor:

1. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, prin mandatar legal, conform împuternicirii nr. 11384 din 9.12.2002, dl Rector Ioan Niculae Alecu, deţinătoare a 101.048.276 acţiuni nominative, în valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 101.048.276.000 lei, reprezentând 49,88 % din capitalul social al societăţii;

2. International Business & Trading Corporation, prin împuternicit Andrei Mihai Bejenaru, conform procurii speciale atestate de av. Andreia Pislaru cu nr. 38 din 11.12.2002, deţinătoare a 101.507.200 acţiuni nominative, în valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 101.507.200.000 lei, reprezentând 50,11 % din capitalul social al societăţii;

3. General Logistics Corporation, prin împuternicit Andrei Mihai Bejenaru, conform procurii speciale atestată de av. Andreia Pislaru cu nr. 37 din 11.12.2002, deţinătoare a 800 acţiuni nominative, în valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 800.000 lei, reprezentând 0,00394 % din capitalul social al societăţii;

4. Andrei Mihai Bejenaru, deţinător a 500 acţiuni nominative, în valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 500.000 lei, reprezentând 0,00202 % din capitalul social al societăţii;

5. Olimpia Neagu, deţinătoare a 500 acţiuni nominative, în valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 500.000 lei, reprezentând 0,00202 % din capitalul social al societăţii;

6. Florina Sandolache, deţinătoare a 500 acţiuni, în valoare nominală de 1.000 lei, în valoare totală de 500.000 lei, reprezentând 0,00202 % din capitalul social al societăţii,

cu unanimitate de voturi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărăşte:

1. Majorarea capitalului social al societăţii prin aport în numerar şi în natură, acţionarul Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti urmând să participe la majorarea capitalului social prin aport în natură, iar acţionarii Andrei Mihai Bejenaru, Olimpia Neagu, Florina Sandolache, International Business & Trading Corporation şi General Logistics Corporation prin aport în numerar.

2. Acţionarul Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară va participa la majorarea capitalului social prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 991.010 m5, situat în Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44, sectorul 1, ce face parte din terenul în suprafaţă de 2.246.529 m5, având numărul cadastral 4.506, fiind intabulat în Cartea Funciară a Sectorului 1 Bucureşti cu nr. 7324, în baza încheierii nr. 4201/24.04.2000, rectificată prin sentinţa civilă nr. 8401/8.10.2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare şi irevocabilă.

3. Ridicarea dreptului de subscriere cu privire la acţiunile nou emise, al acţionarului International Business & Trading Corporation, în limita cotei de 34,5 % din totalul acţiunilor nou emise şi atribuirea dreptului de subscriere a acţiunilor nou emise către un nou acţionar.

4. Cooptarea ca acţionar a Societăţii Comerciale HERĂSTRĂU - S.A., prin emiterea de noi acţiuni, Societatea Comercială HERĂSTRĂU - S.A. urmând să participe la majorarea capitalului social prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra activului compus din construcţie şi teren situat în Bucureşti, str. Gara Herăstrău nr. 4, sectorul 2, astfel cum au fost intabulate în Cartea Funciară a Sectorului 2 Bucureşti cu nr. 23.943 şi nr. 8.914, în baza încheierilor de intabulare nr. 10.726/2001 şi 10.023/2000 şi asupra activului compus din construcţie şi teren situat în Bucureşti, bd. Kiseleff nr. 32, sectorul 1, astfel cum a fost intabulat în cartea funciară colectivă nr. 11.558 şi cartea funciară individuală nr. 16.367, ambele ale sectorului 1 Bucureşti, în baza încheierii de intabulare nr. 2487/2001.

5. Se desemnează experţii Dinu Popa Marian, Valerian Mihai, Dumitraşcu George, Dinu Popa Gheorghe şi David Cornelia, în vederea efectuării evaluării aporturilor în natură ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti ai Societăţii Comerciale HERĂSTRĂU - S.A., precum şi a întocmirii expertizelor şi prezentării acestora consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale BĂNEASA INVESTMENTS - S.A.

Puiu Popoviciu, martie 2009 : "Evaluarea terenului a fost realizată de cinci experţi"

Conform unui comunicat remis presei de omul de afaceri Puiu Popoviciu la sfârşitul lunii martie, după izbucnirea scandalului Băneasa Investments, evaluarea terenurilor Agronomiei a fost făcută de cinci experţi. Redăm în continuare comunicatul omului de afaceri: "Operaţiunile realizate între Universitate şi Băneasa Investments nu au presupus în niciun moment şi nu au avut ca rezultat o vânzare a terenului şi implicit plata unui preţ pentru teren. Aceste operaţiuni au reprezentat, în prima fază, o asociere în participaţiune cu tot ceea ce presupune o astfel de asociere din punct de vedere legal.

Ulterior, terenul a fost aportat la capitalul social al Băneasa Investments, iar Universitatea a dobândit în schimbul acestuia calitatea de acţionar, precum o participaţie de 49,88% din capitalul social al Băneasa Investments. Evaluarea terenului la momentul aportului a fost realizată de către 5 experţi atestaţi ANEVAR, conform cerintelor legale. Valoarea acestuia a fost stabilită la aproximativ 950 miliarde lei, pentru care Universitatea a primit acţiuni în capitalul social al Băneasa Investments", se mai arăta în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai cine sa-si mai aminteasa de evaluare daca aude zanganit de catuse. Cum adica, doua case si mizeria aia de complex Big Berceni a fost evaluat la acelasi pret cu 100 de hectarea in Baneasa?! cum zicea Moromete trei chestiuni rezulta de aici: fie Popovociu a folosit evaluarea cu pomii fructiferi din 1991, fie Popa Dinu vrea sa scape turma, fie noi suntem prosti ca nu-ntelegem cat de valoros e cartierul Berceni.  

    chiar ma miram de ce dupa tot acel scandal cu baneasa presa a tacut si n-a mai spsus nimic de aceasta afacere urata.

    Daca nici evaluarea nu a fost facuta cum trebuie atunci totul e putred acolo. de ce nu este refacuta evaluarea acolo, ca poate statul ar trebui sa detina 90% din afacere, iar nu 49%, dupa cum am vazut in presa. oicum musteste de coruptie acest caz, iar la cati bani se vantura acolo nici nu e de mirare 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb