Henkel, interesată de achiziţii pe piaţa produselor de îngrijire a părului

A.C.
Companii / 4 ianuarie 2015

Henkel are în vedere realizarea unor achiziţii importante pentru extinderea producţiei de bunuri de consum şi a produselor de îngrijire a părului, a afirmat Simone Bagel-Trah, care conduce Consiliul de supervizare al companiei germane, transmite Reuters.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane "Welt am Sonntag", Simone Bagel-Trah a declarat: "În viitor, nu exclud achiziţii mai mult sau mai puţin importante, vrem să ne îmbunătăţim poziţia pe segmentul bunurilor de consum, unde suntem într-adevăr buni. La produsele de îngrijire a părului suntem cei mai buni din lume".

Oficialul Henkel a adăugat că, pe segmentul adezivilor, compania intenţionează să-şi extindă poziţia de lider. Un purtător de cuvânt de la Henkel a refuzat să ofere amănunte privind potenţialele ţinte de achiziţii.

Cel mai mare producător mondial de bunuri de larg consum, Procter & Gamble (P&G), lucrează cu Goldman Sachs la opţiunile privind vânzarea diviziei Wella (care comercializează produse profesionale de îngrijire a părului), evaluată la aproximativ şapte miliarde de dolari, au declarat în decembrie surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb