Hercesa construieşte o clădire de birouri lângă Tribunalul Bucureşti

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 23 decembrie 2014

Compania spaniolă Hercesa ar putea începe anul viitor construcţia unei clădiri de birouri de circa 5.000 metri pătraţi pe un teren pe care îl deţine în apropiere de Piaţa Unirii, investiţie de 7 milioane de euro, o firmă de IT fiind interesată să închirieze mai mult de jumătate din spaţii.

"Vrem să începem în primăvară construcţia unoi clădiri de birouri din strada Mircea Vodă, de lângă Tribunalul Bucureşti. Vom construi circa 5.000 de metri pătraţi şi aproape am bătut palma cu o firmă de IT care vrea să închirieze 3.000 de metri pătraţi. Cu acest contract am găsi mai uşor finanţare bancară pentru dezvoltarea proiectului. Investiţia este estimată la 7 milioane de euro, iar lucrările s-ar putea încheia în 18 luni", a declarat Mauricio Mesa Gomez, şeful companiei spaniole Hercesa în România, citat de Mediafax.

El a menţionat că în zona respectivă, unde nu prea există clădiri de birouri moderne, chiria se situează în jurul a 12-13 euro/mp/lună.

Hercesa deţine un teren de 700 de metri pătraţi în apropiere de Piaţa Unirii, unde intenţiona să dezvolte un hotel.

Tot pentru anul viitor compania a programat începerea construcţiei celei de-a treia faze a complexului rezidenţial Vivenda din Titan, de 100 de apartamente, investiţie de 5 milioane de euro susţinută din banii obţinuţi din vânzarea unui teren de 13.000 de metri pătraţi în apropiere de Pasajul Basarab.

"Strategia noastră a fost să obţinem fonduri pentru investiţii din vânzarea de alte active. Am vândut terenul de lângă Pasajul Basarab cu ideea să începem anul viitor faza trei din Vivenda Residence. Lucrăm la proiect şi vrem să-l facem puţin mai diferit decât primele două faze. Vrem să construim apartamente care să se încadreze în plafonul de preţ de 380.000 de lei şi 120 metri pătraţi pentru a beneficia de TVA de 5%", a adăugat Mesa.

Hercesa a vândut săptămâna trecută unui vehicul de investiţii controlat de oameni de afaceri români un teren de 13.000 de metri pătraţi amplasat în zona Pasajului Basarab, vizavi de Carrefour Orhideea, unde intenţiona să dezvolte un complex de locuinţe. Cele două părţi nu au făcut publică valoarea tranzacţiei, dar potrivit calculelor, aceasta s-ar ridica la circa 5,5 milioane de euro.

În primele două faze, în cadrul Vivenda au fost dezvoltate trei blocuri cu 420 de apartamente, fiind disponibili pentru construcţie circa 25.000 de metri pătraţi de teren.

Majoritatea locuinţelor construite în complex au fost vândute, din care 90 de unităţi în acest an, iar a treia fază va fi scoasă la vânzare în primăvară, începerea construcţiei fiind prevăzută pentru vară.

Grupul Hercesa a intrat pe piaţa românească, unde deţine şi hotelul Cişmigiu, în anul 2004, iar potrivit lui Mesa compania a investit până în prezent în terenuri şi dezvoltare circa 150 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb