Hercesa România, parte a Hercesa International, anunţă că a vândut peste 30% din cele 129 de apartamente ale primei etape din Faza 1 a Stellaris Residencias, proiectul pe care compania îl dezvoltă în sectorul 6 al Bucureştiului, lângă Stadionul Steaua, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Avansăm conform graficului cu lucrările de construcţie pe care le-am demarat în luna iunie a acestui an şi am ajuns la 25% cu execuţia structurii de rezistenţă la prima clădire a proiectului", a declarat Romeo Ghica, manager de operaţiuni în cadrul Hercesa România. "În ultimele luni, perioadă în care dobânzile bancare s-au stabilizat şi inflaţia a scăzut la valori cu o singură cifră, am remarcat un apetit crescut pentru achiziţii al cumpărătorilor de apartamente. Cererea cea mai mare este pentru locuinţe cu trei camere, urmate de cele cu două şi patru camere şi vine în proporţie de 90% din partea clienţilor care doresc să cumpere pentru locuire", a adăugat Romeo Ghica.
Conform comunicatului, stellaris Residencias, al doilea proiect rezidenţial de anvergură dezvoltat de Hercesa România în Bucureşti, după Vivenda Residencias, este destinat segmentului mediu al pieţei rezidenţiale şi va cuprinde un total de 4.500 de apartamente. Prima fază a Stellaris Residencias presupune o investiţie de 59 de milioane de euro, va fi construită în patru etape, va cuprinde 482 de apartamente şi are ca termen de finalizare sfârşitul anului 2024.
"În această perioadă, oferim clienţilor noştri posibilitatea de a beneficia de consultanţa şi asistenţa arhitecţilor care au proiectat Stellaris Residencias în privinţa compartimentării şi amenajării apartamentelor, în anumite limite determinate de soluţia constructivă. În plus, finisajele apartamentelor pot fi personalizate în timpul unei vizite în showroom, fără costuri suplimentare, în funcţie de opţiunile disponibile", a explicat Cornel Itu, director de vânzări în cadrul Hercesa România.
Apartamentele din prima fază a Stellaris Residencias dispun de terase generoase, parcări subterane, încălzire prin pardoseală, centrale termice individuale, aer condiţionat preinstalat în sufragerie.
Amplasată într-o zonă cu acces facil la mijloacele de transport în comun (tramvaiul 41, metrou Parc Drumul Taberei), la parcuri, la unităţi de învăţământ şi centre comerciale, prima fază a Stellaris Residencias va beneficia de facilităţi precum 3.000 de metri pătraţi de spaţii verzi,
terenuri de baschet, zone de relaxare şi locuri de joacă pentru copii, toate acestea destinate exclusiv rezidenţilor. În plus, proiectul include construirea de infrastructură rutieră şi educaţională: 2,7 kilometri de străzi, o grădiniţă şi o şcoală cu clasele I-VIII, meţionează comunicatul.