HOMO SOVIETICUS 2.5 Vremea globalizării

Nu ştiu ce aţi făcut dumneavoastră de 9 mai. Eu, unul, m-am uitat la "bulgari" să văd parada de la ruşi. Europa? De la Moscova, tot ceea ce se vede din Europa este doar victoria URSS asupra Germaniei celui de al Treilea Reich. Nu e doar victoria ei, desigur, dar de la Kremlin aşa s-a văzut întotdeauna. Parţial, mai mult sau mai puţin color. Europa cealaltă, cea visată de Schuman este în convulsii. Tocmai ce a primit un cuţit în spate. Iar mîna criminală... Toată lumea ştie şi, cu toate astea, asasinul umblă liber, e salutat cu onoruri militare şi reverenţe diplomatice. Este mare om de stat. De stat cu mîna pe butonul nuclear. În rest e mic. Vorba folclorului politic dîmboviţean: "Vere Putin nici nu ştii, cît de mic începi să fii". Un om înţepenit pînă în ultima fibră de frica de a nu se întîlni cu glonţul fierbinte de la care ar putea prinde cumplita răceală. A morţii. O păpuşă cu sfori, mişcări sacadate, în grija unui mînuitor nu tocmai iscusit. În rest, etalare largă, panoramică şi iscusit panoramată de exemplare, mii, sute de mii de exemplare, ale lui Homo sovieticus, ediţia 2.5. Impecabil înşiruit, mărşăluind avîntat prin faţa tribunei oficiale. Homo sovieticus 2.5 are tancuri, tunuri, rachete şi tot felul de alte jucării militare, pe care este dornic şi mîndru să le arate lumii. Fraţilor, părinţilor, prietenilor, conducătorilor săi dragi, oricui o vrea să privească. Prin definiţie, homo sovieticus are un singur fel de identitate, cea colectivă. Se prezintă într-o singură stare, cea de compost hipermasificat. Cam asta este tot ceea ce a ţinut Putin să ne spună despre el, Rusia şi Europa.

Imaginea este însă nu doar emblematică, ci şi înfiorătoare. Ceva mai încolo, la răsărit, un miliard şi ceva de locuitori ai Chinei comuniste reproduc acelaşi model. Există, desigur, diferenţe, nuanţe, dar structura modelului este aceeaşi: homo sovieticus 2.5. Masificare înainte de orice, supunere fără crîcnire faţă de autoritatea statului şi, desigur, a partidului unic, armata care a confiscat statul. Libertăţile, atîtea şi atîta cît există, nu sunt cîtuşi de puţin intrinseci individului, ci daruri care vin de la statul-partid şi partidul-stat, ca recompensă pentru supunere exemplară. Tehnologia ajută. Sistemul big brother funcţionează perfect. Fiecare cetăţean are deschis, de la naştere, un cont de conformitate socială. Fiecare mişcare şi fiecare acţiune, fiecare decizie sunt înregistrate şi contribuie la creşterea sau scăderea valorii contului individual. Mărimea sumei din cont dictează mărimea recompenselor şi a "libertăţilor" de care se bucură individul în raport cu statul şi autorităţile sale. Lenin ar fi fost entuziasmat. Stalin probabil s-ar fi înverzit de ciudă că nu i-a dat lui prin cap ideea, mai înainte. În rest....homo sovieticus 2.5. Dacă tot am luat-o spre est, să trecem de Pacific şi să ne oprim puţin în America. În mod cu totul paradoxal şi neaşteptat, societatea fanion a drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute şi apărate constituţional ca valori sociale supreme şi bunuri inalienabile ale persoanei umane este cutremurată de frisoane, convulsii şi crize de uniformizare, la limită, de tendinţe serioase spre masificare. Aici, poate mai bine decît în spaţiul comunismelor şi aşa ziselor post-comunisme de secol XX-XXI apare vizibilă cu stridenţă cealaltă trăsătură structurală a lui homo sovieticus 2.5: reducerea tuturor formelor gîndirii la varianta dihotomică. Albă sau neagră. Cine nu e cu noi e împotriva noastră! Lenin, Putin şi Trump au găsit în cele din urmă o punte pe care să călătorească împreună în istorie!

Cea de a treia trăsătură constitutivă a entităţii sociale homo sovieticus 2.5 este reducerea politicii la război. Identificarea politicii cu războiul şi a războiului cu politica. Avem o problemă politică de rezolvat, o competiţie sau o corozivă confruntare....Nu există decît o singură soluţie: măciuca războiului. O iei din cui şi îl arzi la mir pe ăl de-ţi stă împotrivă. În numele tatălui şi al fiului şi a cui o mai fi pe acolo de serviciu, la biserica ideologiei oficiale de partid şi de stat. Ba chiar şi la biserica biserică, odată ce a devenit instituţie de partid şi de stat! În America, procesul este aproape desăvîrşit, în Marea Britanie e bine dezvoltat, Franţa, Italia, Spania şi lumea sub-dezvoltată părţii occidentale a Europei calcă apăsat pe urmele modelului. Doar Germania este ceva mai înapoiată în această privinţă şi tot ceea ce putem să facem este să sperăm că nu se va molipsi neapărat de morbul războaielor politice, care ţin loc de orice fel de politică.

În sfîrşit, homo sovieticus 2.5 este înainte de orice şi în ultimă instanţă robul fără de scăpare al ideologiei politice, cu precădere a celei oficiale. A gîndi cu mintea ta şi cu propriile unelte conceptuale a devenit aproape un delict, mai peste tot în cîndva liberala Europă. Este un fel de "dereglare de comportament" tot mai puţin tolerată social prin America şi, desigur, este norma de stat în China şi Rusia.

Tocmai cînd tot felul de nepricepuţi cîntă pe toate glasurile moartea globalizării, Homo sovieticus 2.5 se află la ora de înflorire a globalizării sale.