Honeywell şi Universitatea Politehnica din Bucureşti au inaugurat un nou laborator universitar

D.T.
Companii / 9 martie 2023

Honeywell şi Universitatea Politehnica din Bucureşti au inaugurat un nou laborator universitar

Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Honeywell au inaugurat astăzi un nou laborator, complet echipat cu tehnologie de ultimă generaţie dezvoltată de companie, informează un comunicat remis redacţiei. Centrul de Instruire Honeywell pentru Surse Regenerabile de Energie va funcţiona în cadrul Facultăţii de Energetică, iar prin intermediul său studenţii vor avea acces la soluţii software performante utilizate de companii din întreaga lume care activează în domeniul producerii energiei regenerabile.

Potrivit comunicatului, în laborator vor putea fi instruiţi, în fiecare an, câteva sute de studenţi care vor învăţa astfel să lucreze cu software-uri de ultimă generaţie dezvoltate de Honeywell şi, în acelaşi timp, să testeze aceste soluţii. Astfel, vor avea ocazia să pună în practică cunoştinţele tehnice dobândite în timpul cursurilor şi să se pregătească pentru o carieră în domeniu, în timp ce se familiarizează cu aceleaşi tehnologii utilizate şi de inginerii Honeywell în cadrul proiectelor din sfera energiilor regenerabile.

"Ne bucurăm foarte mult să contribuim la dezvoltarea comunităţii de experţi în domeniul tehnologiei, de pe plan local. Ne implicăm constant în parteneriate alături de comunitatea academică, prin intermediul cărora inginerii să îşi poată crea baze cât mai solide pentru viitorul lor şi ne angajăm să continuăm cu acest angajament în România şi în anii care vor urma. Sper ca studenţii de la Facultatea de Energetică să găsească în acest laborator toate resursele de care au nevoie pentru a-şi construi o carieră solidă în domeniul energiilor regenerabile şi a construi astfel drumul spre progres", a declarat Mihai Brană, Managing Director Honeywell România.

Laboratorul de la Facultatea de Energetică este dotat cu două sisteme modulare de instruire pentru producerea energiei din surse regenerabile - unul pentru tehnologia specifică energiei eoliene (Wind Energy Training System) şi unul pentru tehnologia specifică energiei solare (Solar Energy Training System), adaugă comunicatul. Ambele sunt monitorizate şi controlate de un sistem simulat de tip DCS (Distributed Control System) dezvoltat de Honeywell, numit Experion PKS, care rulează pe un server de înaltă performanţă.

Studenţii vor putea, de asemenea, să acceseze şi un sistem simulat de DCS-C300 (cel mai puternic controller de DCS din gama Honeywell). Una dintre principalele caracteristici ale acestuia este flexibilitatea, putând fi integrat cu multiple alte sisteme de automatizare, de la diverşi furnizori. Sistemul le oferă studenţilor posibilitatea să construiască şi să testeze diferite aplicaţii şi sisteme utilizate în sectorul energiilor regenerabile, se precizează în comunicat.

Mihnea Costoiu, rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, a declarat: "România are o industrie Energetică în tranziţie, iar o parte importantă a obiectivului nostru, ca universitate, este să furnizăm specialişti înalt calificaţi care să poată sprijini dezvoltarea acestei industrii. Centrul de instruire pe care îl inaugurăm alături de Honeywell va ajuta un număr mare de studenţi şi specialişti să se familiarizeze cu noile tehnologii utilizate în domeniul surselor regenerabile de energie. Laboratorul va oferi o experienţă care în mod cert le va creşte oportunităţile de dezvoltare în carieră. În acest context, parteneriatul solid dintre Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti şi Honeywell are ca obiectiv formarea profesioniştilor de mâine în domeniul surselor regenerabile de energie".

Acesta este cel de-al şaptelea laborator universitar inaugurat de Honeywell în cadrul universităţilor din România, ca urmare a colaborării strânse dintre companie şi sistemul de învăţământ. La acest moment, numărul laboratoarelor deschise de Honeywell în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti este de patru, alte trei funcţionând la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara şi Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, adaugă sursa. Aceste investiţii fac parte din programul de responsabilitate socială Honeywell Hometown Solutions, iar iniţiativa a fost lansată în ţara noastră în urmă cu mai bine de şase ani, având ca obiectiv dezvoltarea noilor generaţii de specialişti în domeniu din România.

Honeywell va continua să se implice în consolidarea educaţiei în domeniile STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) în ţările în care activează, punând la dispoziţia profesorilor şi a studenţilor resursele şi cadrul practic de care au nevoie în procesul de predare, studiu şi pentru îmbunătăţirea abilităţilor tehnice, adaugă comunicatul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb