IBM dezvoltă o tehnologie ce ajută memoria umană

Tiberiu Bălan
Ziarul BURSA #Companii #IT / 8 august 2008

Divizia de cercetare IBM prezintă o nouă tehnologie software menită să ajute oamenii să ţină minte informaţii cheie. Această tehnnologie a fost dezvoltată în laboratoarele de cercetare IBM şi foloseşte imagini, sunete şi text înregistrat pe telefoanele mobile obişnuite ce permit oamenilor să-şi amintească nume, figuri, conversaţii şi alte informaţii importante.

Tehnologia, denumită "PENSIEVE" de echipa IBM, foloseşte reamintirea asociativă pentru a relaţiona fragmente de date înrudite între ele preluate de la o persoană. Avantajul noii tehnologii îl reprezintă abilitatea de a înţelege contextul în care datele sunt capturate, conectarea la diferite alte date, iar apoi afişarea informaţiei corecte când aceasta este solicitată.

"E ca şi cum ai avea propriul asistent pentru memorie", a spus Dr. Yaakov Navon, coordonatorul cercetării şi expert în procesarea de imagini în cadrul Laboratorului de Cercetare IBM. "Rutina noastră zilnică debordează de situaţii în care dobândim noi informaţii prin intermediul şedinţelor, reclamelor, conferinţelor, evenimentelor, internetului, sau chiar în timpul cumpărăturilor. În loc să te duci acasă şi să foloseşti un motor de căutare web pentru a găsi acea informaţie, PENSIEVE ajută creierul să îşi amintească acele lucruri zilnice pe care în mod normal le uităm".

Dispozitivele mobile din ziua de azi au un număr nelimitat de funcţii care pot înregistra date în timp real. Noul software IBM combină tehnici de procesare de imagini, informaţii GPS, smart clustering, recunoaştere optică, recunoaştere vocală şi recuperare de informaţii pentru indexarea şi etichetarea lor.

Cercetătorii de la IBM Haifa Research Lab din Israel sincronizează tehnologii mobile avansate cu cicluri de memorie pentru a dezvolta un sistem care poate analiza datele dobândite, poate face legături cu experienţe asemănătoare şi le poate folosi pentru popularea aplicaţiilor de management al informaţiilor. Odată ce agendele şi calendarele sunt actualizate, tehnologia permite reamintirea declanşată de timp, de locaţie sau de introducerea unor informaţii înrudite.

De exemplu, dacă întâlneşti pe cineva la o conferinţă şi îţi foloseşti telefonul pentru a-i face o poză acestuia şi cărţii sale de vizită, noua tehnologie va asocia cele două părţi de date pentru că au fost făcute în acelaşi moment şi loc. Apoi va crea un dosar virtual cu date care include poza persoanei, numele conferinţei unde v-aţi întâlnit, data, ora şi alte informaţii relevante.

Baza de cunoştinţe este unică prin abilitatea sa de a integra informaţii contextuale la un loc cu imagini, timp şi date despre locaţie. Anterior întâlnirii cu aceeaşi persoană puteţi fi notificat de calendar pentru a revedea notiţele despre ea, alături de alte informaţii cheie ce au fost înregistrate sau elemente pe care sistemul vi le-a asociat.

În acest an, pentru prima oară, oamenii din întreaga lume vor avea mai multe telefoane mobile decât telefoane fixe. Telefoanele mobile se comportă deja ca şi playere audio, video, dispozitive pentru jocuri şi calendare. Şi în timp ce folosirea telefoanelor mobile pentru a face fotografii şi a înregistra material audio şi video este un lucru obişnuit, majoritatea informaţiilor capturate tind să fie stocate undeva pe aparat cu prea puţine informaţii anexate, având astfel o utilitate redusă în viitor. Pentru a întâmpina această situaţie, IBM a lansat recent o nouă iniţiativă pentru a adăuga şi mai multe funcţii telefoanelor mobile.

Mulţi oameni întâlnesc situaţii în care au fost introduşi cuiva, dar nu îşi pot aminti cu exactitate de unde cunosc persoana respectivă. Doar scriind numele persoanei în PENSIEVE, îţi poţi aminti când şi unde v-aţi cunoscut şi orice alte informaţii înrudite de atunci. Puteţi chiar să exploraţi înainte sau înapoi în timp pentru a afla ce evenimente au fost înainte sau după întâlnirea iniţială.

O altă funcţie a acestei tehnologii este reconstruirea şi împărtăşirea unei experienţe sau amintiri. Dacă sunt colectate suficiente date media consistente despre un eveniment, acestea pot fi folosite pentru a construi o reprezentare vizuală complexă asociată acelei experienţe.

"Aici intră în joc adevărata putere a colaborării", a spus Eran Belinsky, lider al echipei de cercetare şi specialist în colaborare. "Poţi să îţi aminteşti numele persoanei pe care ai întâlnit-o chiar înainte de a intra într-o şedinţă prin traversarea liniei temporale a experienţei tale, sau să împărtăşeşti o călătorie de afaceri cu colegii prin crearea unei hărţi animate care urmăreşte parcursul şi fotografiile făcute în fiecare locaţie".

Această tehnologie este creată pe baza expertizei departamentului de cercetarare IBM în procesarea de imagini, recunoaşterea vocală, descoperirea şi recuperarea informaţiilor, colaborarea şi multe altele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb