International Business Machines (IBM) va investi peste un miliard de dolari pentru a crea Watson Group, o divizie cu două mii de angajaţi, care să dezvolte supercalculatorul Watson, relatează CNN.
Mike Rhodi, vicepreşedinte Watson Group, a subliniat că supercalculatorul învaţă singur, citind orice, de la cărţi şi reviste, până la articole online. "Învaţă să gândească logic, să analizeze lucrurile. Şi dacă e vorba despre informaţii contradictorii, trebuie să discearnă, la fel cum facem şi noi", a mai adăugat Rhodi.
IBM a anunţat un parteneriat cu DBS, una dintre cele mai mari bănci asiatice, ca Watson să ajute la analizele financiare şi să ofere sfaturi personalizate în domeniul investiţiilor.
Watson a fost folosit şi în două spitale, acolo unde a fost învăţat să recunoască diferite tipuri de cancer şi tratamentele acestora. Supercalculatorul poate face ceea ce pentru doctori este imposibil: să fie mereu la curent cu ultimele noutăţi şi să reţină mari cantităţi de date, informează CNN.