Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) marchează, astăzi, cea de-a 53-a aniversare, prin care se reflectă călătoria sa de la dezvoltarea primei reţele naţionale de calculatoare la prima platformă instituţională europeană de tranzacţionare de active digitale, informează Agerpres.
"ICI Bucureşti a făcut progrese remarcabile, datorită angajamentului şi competenţelor cercetătorilor, datorită setei lor de cunoaştere şi devotamentului pentru misiunea de a susţine excelenţa în cercetare şi inovare. Le mulţumim tuturor colegilor! Suntem recunoscători partenerilor şi colaboratorilor noştri, care ne-au fost mereu aproape şi ne-au oferit sprijinul lor. Împreună, promovăm un viitor digital durabil şi prosper, centrat pe factorul uman. Aşteptăm cu nerăbdare viitoare colaborări şi proiecte! Astăzi, nu doar comemorăm realizările din trecut, ci anticipăm cu nerăbdare perspectivele care ne aşteaptă. Este datoria noastră să acceptăm provocările acestui domeniu aflat într-o continuă schimbare şi să valorificăm potenţialul tehnologiilor emergente pentru a construi un viitor mai bun. Folosim acest prilej aniversar pentru a reitera dedicarea noastră pentru dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere în România şi pentru o mai bună integrare în spaţiul european şi internaţional de cercetare. La mulţi ani, ICI Bucureşti! Eforturile noastre inspiră generaţiile viitoare şi au un impact semnificativ asupra viitorului. Să continuăm să ne depăşim limitele pentru cel puţin încă 53 ani!", a transmis directorului general al ICI Bucureşti, Adrian-Victor Vevera.