Peste 5.000 de pompieri salvatori cu 2.800 de mijloace tehnice vor asigura misiuni specifice orientate spre siguranţa cetăţenilor în perioada minivacanţei prilejuită de sărbătoarea "Adormirii Maicii Domnului", informează un comunicat publicat pe site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Potrivit instituţiei, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi asigurat, la nivel naţional, prin intermediul celor 250 echipaje de pompieri SMURD, care vor acorda primul ajutor medical calificat, precum şi de cele 18 unităţi de terapie intensivă mobilă, şapte ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 42 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.
IGSU precizează: "În această săptămână, inspectorii de prevenire au realizat instruirea personalului clerical şi au verificat modul de organizare a apărării împotriva incendiilor la lăcaşurile de cult unde este aşteptat un număr mare de pelerini, pentru identificarea şi remedierea potenţialelor nereguli privind securitatea la incendiu. (...) Întrucât în perioada acestei minivacanţe, în unităţile de cazare sunt aşteptate mai multe persoane, pompierii au verificat respectarea îndeplinirii măsurilor pe linia protecţiei la incendiu în structurile de primire turistică atât din zonele montane, cât şi de pe litoralul Mării Negre. Pe baza analizelor de risc efectuate de către specialiştii în domeniu, în locaţiile unde vor avea loc evenimente cu public numeros vor fi adoptate măsuri suplimentare, inclusiv prin dispunerea în proximitatea obiectivelor a unor echipaje de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi acordarea primului ajutor calificat".
Totodată, având în vedere că în acest sfârşit de săptămână este preconizată o creştere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului, IGSU a dispus măsuri pentru dislocarea mai multor autospeciale de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 şi A4, în vederea eficientizării acţiunilor operative.
În localitatea Prislop din judeţul Hunedoara este operaţionalizat un punct de prim ajutor medical, unde paramedicii SMURD asistă persoanele cu urgenţe medicale aflate în pelerinaj la mănăstirea din localitate. Măsuri suplimentare au fost adoptate şi la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, unde va fi amplasat un punct medical avansat (cort de prim ajutor SMURD), iar două ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru stingerea incendiilor vor asigura intervenţia la nevoie, se mai arată în comunicatul IGSU.