IIF LANSEAZĂ UN NOU AVERTISMENT CU PRIVIRE LA SUSTENABILITATEA DATORIILOR Datoria globală creşte accelerat pe fondul scăderii randamentului său economic

Datoria globală s-a menţinut pe o tendinţă de creştere accelerată şi în T3 2019, conform ultimului raport Global Debt Monitor (GDM) de la Institute of International Fi­nance (IIF).

Valoarea cumulată a datoriilor a ajuns la echivalentul a 252,6 trilioane de dolari, un nou record, după o creştere cu 9,6 trilioane faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (vezi graficul).

Datoriile de la nivelul economiilor emergente au crescut cu 6,4 trilioane de dolari faţă de T3 2018, până la 72,5 trilioane, iar datoriile din economiile dezvoltate au ajuns la 180,1 trilioane, după o creştere cu 3,2 trilioane în aceeaşi perioadă.

Cele mai mari creşteri din primele trei trimestre ale anului trecut s-au înregistrat la nivelul sectorului guvernamental, 3,5 trilioane, şi al companiilor nefinanciare, de 3 trilioane.

În aceste condiţii, noi recorduri au fost atinse şi de ponderea datoriilor în Produsul Intern Brut global, de circa 322%, pe fondul unei ponderi de 223% în economiile emergente şi de 383% în economiile dezvoltate.

Conform datelor preliminare de la IIF, ponderea datoriei globale în PIB-ul global a înregistrat în 2019 cea mai rapidă creştere din ultimii trei ani, pe fondul celei mai reduse creşteri economice din ultima decadă.

Astfel, randamentul noilor datorii se menţine pe tendinţa de scădere, ceea ce ridică noi semne de întrebare privind sustenabilitatea datoriilor, dar şi a capacităţii de finanţare pentru proiectele cu implicaţii majore pentru mediu şi ţintele climatice.

La nivel sectorial, cea mai mare creştere anuală, de circa 4 trilioane de dolari, s-a înregistrat pentru datoriile guvernamentale, ajungându-se astfel la un sold de 69,2 trilioane, în timp ce datoriile companiilor nefinanciare au crescut cu 3,1 trilioane de dolari, până la 74,4 trilioane, iar datoriile gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,7 trilioane de dolari, până la 47,5 trilioane.

Datoriile gospodăriilor, exprimate ca pondere în PIB, au atins noi recorduri pentru Belgia, Finlanda, Franţa, Liban, Noua Zeelandă, Nigeria, Norvegia, Suedia şi Elveţia, în timp ce noi recorduri pentru datoriile companiilor nefinanciare s-au înregistrat în Canada, Franţa, Singapore, Suedia, Elveţia şi Statele Unite. Noi vârfuri pentru datoriile guvernamentale au fost atinse în Australia şi Statele Unite.

După cum mai scriu economiştii de la IIF, datoria economiilor emergente a crescut de peste două ori din 2010 până în T3 2019, în special ca urmare a creşterii datoriilor companiilor nefinanciare, care au înregistrat un avans de circa 20 de trilioane de dolari, până la 31 de trilioane.

Deosebit de îngrijorătoare este mai ales creşterea datoriei în valută, care a ajuns la 8,3 trilioane în T3 2019, cu 4 trilioane peste nivelul din urmă cu o decadă. Circa 85% din această creştere o reprezintă creditele în dolari americani.

Raportul GDM mai arată că datoriile totale din China se apropie rapid de o cotă de 310% din PIB, pe fondul atingerii unei cote de 55% din PIB atât pentru datoria gospodăriilor cât şi pentru datoria guvernamentală, şi include o secţiune specială privind implicaţiile şi sustenabilitatea programului de infrastructură lansat de autorităţile de la Beijing, cunoscut sub numele Iniţiativa Centura şi Drumul (Belt and Road Initiative, BRI).

Raportul de la IIF subliniază că valoarea totală a investiţiilor, de la iniţierea programului în 2013, a ajuns la circa 690 de miliarde de dolari, sumă repartizată în peste 105 ţări, dintre care 72 de ţări au o prioritate ridicată şi sunt considerate "ţări nucleu" ale programului.

Din păcate, programului BRI îi lipseşte definirea clară a obiectivelor, după cum scriu economiştii de la IIF, iar peste 60% dintre cele 72 de ţări ale "nucleului" nu au rating sau au rating speculativ pentru datoriile pe termen lung.

Creditele acordate în cadrul programului BRI au determinat o creştere accelerată a datoriei externe în Mongolia, Laos, Djibouti, Cambodgia şi Maldive, iar raportul mai arată că "lichiditatea abundentă determinată de creditele directe acordate de China pare să coincidă cu o creştere puternică a datoriei guvernamentale în Djibouti, Tadjikis­tan, Mongolia, Uzbekistan, Maldive, Kenya şi Pakistan".

Dinamica datoriei globale din ultimii ani a condus şi la creşterea ris­cului de refinanţare, după cum mai arată IIF, în condiţiile în care datorii de peste 19 trilioane de dolari, atât sub forma creditelor sindicalizate sau a emisiunilor de obligaţiuni, ajuns la maturitate în 2020. Circa 30% dintre creditele care ajung la maturitate în acest an au fost acordate economiilor emergente, unde se înregistrează vârfuri de plată pentru China, India şi Brazilia. La nivelul economiilor dezvoltate, valori mari ale creditelor care ajung la scadenţă vor fi în Statele Unite, Japonia şi Germania.

Pentru 2020 IIF estimează o nouă accelerare a creşterii datoriei globale, pe fondul dobânzilor scăzute şi a condiţiilor financiare relaxate.

Dar cât mai poate continua această tendinţă, când randamentul datoriilor este tot mai redus, mai ales în condiţiile în care cei mai reputaţi economişti la nivel mondial nu par să ştie care sunt cauzele fenomenului cunoscut sub numele de "stagnare seculară"?

"Un consens deprimant a prevalat printre economiştii care au participat la întâlnirea anuală a Asociaţiei Economiştilor Americani", se arată într-un editorial recent din Financial Times, iar acest consens este acela că "lumea dezvoltată este blocată într-o creştere scăzută, inflaţie scăzută şi dobânzi scăzute pentru mulţi ani de aici încolo".

Mai mult, "nu există un consens cu privire la cauzele acestor fenomene". Printre soluţiile propuse se află, desigur, lansarea unor programe fiscale de stimulare economică, însă este greu de crezut că acumularea unor noi datorii guvernamentale va fi însoţită şi de creşterea miraculoasă a eficienţei aces­tora.

Iar apoi, cum pot fi propuse programe de stimulare fiscală, dacă nu sunt cunoscute adevăratele cauze ale stag­nării seculare, în timp ce împrumutul din viitor pentru consumul pe datorie acum este văzut ca factor al creşterii fără sfârşit?