Ilie Sârbu ar urma să se retragă de la şefia grupului PSD din Senat, o decizie urmând să fie luată în cadrul şedinţei parlamentarilor social-democraţi la care va participa şi preşedintele interimar al partidului, Liviu Dragnea, şi care este programată pentru duminică, au precizat surse din PSD.
Potrivit surselor citate de Mediafax, în partid au existat discuţii informale cu privire la intenţia lui Ilie Sârbu de a se retrage din funcţia de lider al grupului PSD din Senat. În cadrul aceloraşi discuţii au fost avansate şi propuneri pentru înlocuirea lui Sârbu, printre candidaţii cu şanse figurând Mihai Fifor, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie. Fifor a fost propus şi pentru postul de ministru al Transporturilor, în locul demisionarului Ioan Rus, însă nominalizarea sa a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, în iulie.
Printre propunerile avansate de social-democraţi mai figurează Constantin Mitu, preşedinte al Comisiei de muncă, dar şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Un alt nume luat în calcul a fost cel al lui Ioan Chelaru, care însă va râmâne, cel mai probabil, vicepreşedinte al Senatului. Surse din PSD susţin că şi senatorul Nicoale Şerban ar fi vrut să îşi depună candidatura pentru şefia grupului.
La începutul sesiunii parlamentare ordinare, fiecare grup parlamentar îşi alege liderul, viceliderii şi secretarii, dar şi reprezentanţii în Biroul Permanent al fiecărei Camere. Singurii care sunt aleşi pentru un mandat de patru ani sunt preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului.
• Petre Daea (PSD): Experienţa îl recomandă pe Ilie Sîrbu pentru Curtea de Conturi
Deputatul Petre Daea consideră că senatorul Ilie Sârbu, care ar urma să se retragă de la conducerea grupului PSD din Senat, ar fi potrivit pentru preluarea unei funcţii la Curtea de Conturi, după cum a relatat ieri mass-media, deoarece îl recomandă experienţa din viaţa economică şi politică.
"Pe domnul Ilie Sârbu îl recomandă experienţa dumnealui în viaţa economică şi politică. Este om echilibrat şi stăpânit. Ştiţi şi dumneavoastră că la organele de control trebuie să ai multă stăpânire, pe care domnia sa a probat-o", a precizat Petre Daea, la finalul discuţiilor din Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor.
El a precizat, potrivit Agerpres, că nu este niciun fel de problemă dacă Ilie Sârbu va prelua preşedinţia Curţii de Conturi, înlocuindu-l pe actualul preşedinte Nicolae Văcăroiu, Daea motivând că "între prieteni se mai întâmplă aşa ceva".
El a mai spus: "Eu ştiu că sunt prieteni şi între prieteni nu este niciun fel de problemă când se întâmplă aşa ceva. Prietenia este înţeleasă şi când se schimbă locurile, motiv pentru care nu văd că s-ar denatura relaţiile pe care le au cei doi. Într-un cuvânt, vom aştepta, vom vedea, vom comenta şi dumneavoastră veţi fi foarte bine informaţi. Eu am făcut azi o explorare în mintea celor care decid, deci contaţi pe relativitatea ei". În opinia deputatului PSD, Ilie Sârbu "ia tot timpul decizii bune" şi va fi un valoros membru al PSD indiferent unde va lucra.