Ilie Sârbu: Parlamentari ai puterii tatonează PSD în privinţa moţiunii de cenzură

Ziarul BURSA #Politică / 7 octombrie 2010

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, la RFI, că mai mulţi parlamentari ai puterii "tatonează" PSD în privinţa votului asupra moţiunii de cenzură din această toamnă.

Potrivit Agerpres, Ilie Sârbu a declarat: "Sunt şapte-opt oameni care tatonează terenul, discută cu noi, dar unii sunt speriaţi. Încă mai există această frică, această teroare, care a intrat în sufletul românilor, nu numai al politicienilor, că nu se ştie în ce secundă se poate face un dosar oricăruia dintre noi. Sunt încă sub impulsul acestei mentalităţi, dar unii sunt hotărâţi".

Ilie Sârbu a susţinut că parlamentarii care "tatonează terenul sunt din toate partidele aflate în Guvern". Sârbu şi-a mai exprimat speranţa că votul nu va mai putea fi controlat, aşa cum se obişnuieşte, cu bilele la vedere.

Moţiunea de cenzură a PSD, susţinută de PNL şi PC, urmează să fie prezentată în perioa-da următoare. La ultima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc, parlamentarilor opoziţiei le-au mai lipsit doar opt voturi pentru ca moţiunea să treacă.

Social-democraţii mai mizează şi pe faptul că în sânul coaliţiei de guvernare au apărut neîn-ţelegeri între parteneri, UDMR nefiind de acord cu rediscutarea funcţiilor în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, pentru includerea membrilor UNPR în structurile de conducere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb