Iluzia sfîrşitului

E clar, aşa nu se mai poate, criza asta nu mai poate dura, trebuie să avem o soluţie! O cer situaţiile critice care se rostogolesc una peste alta şi stau să îngroape România, o cere poporul, o cere Europa şi nu sunt sigur deloc dacă n-a venit, în acest sens, un semnal clar chiar şi de pe Marte. Şi, cu toate acestea, criza de guvernare pe care o traversăm nu se va încheia decît după următoarea prezentare la urne a Măriei Sale, "Alegătorul". Ceea ce va urma după, e altă gîscă într-altă traistă. S-ar putea să fie deschisă bucla unui nou şir de crize, ar putea urma o perioadă de stabilitate şi, de ce nu, de coerenţă a guvernării. Păi, alianţa PNL-PSD nu pune capăt crizei de guvernare? Nu! Şi, iată de ce.

Între cele două partide, în condiţiile date şi cele previzibile pînă la următoarele alegeri, nu poate fi vorba despre nici un fel de alianţă. Nici măcar una îngust definită de obiectivul guvernării comune. Să presupunem că actualele tîrguieli de obor mocirlos, cu poalele ridicate în cap, pompos botezate "negocieri" vor găsi, în cele din urmă, o formulă de guvern acceptabilă pentru ambele părţi. Ceea ce, fie vorba între noi, nu este deloc sigur. Nici dacă vor găsi o majoritate parlamentară să îl voteze, încă nu este decis! Există forţe şi personaje politice importante, în ambele tabere, care nu vor cu nici un chip ca cele două partide să formeze împreună viitorul guvern. Sunt oameni precum Cîţu şi Ciolacu pentru care formarea acestui guvern echivalează cu ştampila pe biletul lor de ieşire din politică, ori de parcare permanentă la subsol. Cum crede cineva că va mai putea închipuitul din fruntea PNL să explice celor care formează bazinul electoral al partidului că îi reprezintă, după ce a luat formaţiunea din poziţia de forţă fanion a "dreptei" ireductibil opusă PSD pentru a o aduce la 10-15%, dar găsindu-i în schimb o largă compatibilitate cu acelaşi PSD, astfel încît să devină posibilă guvernarea cu ireductibilul duşman de ieri?? Cine se mai uită la el? Ce scor electoral va mai putea scoate PNL cu o asemenea "conducere"? Nici de cealaltă parte lucrurile nu stau diferit. Ciolacu are acum, pentru el, dar mai ales pentru PSD, soluţia cîştigătoare: alegerile anticipate. O dă din mînă. Pentru ce? Pentru ca să spună că, vezi doamne, a fost patriot şi a pus capăt crizei? Păi, guvernul acesta, dacă se va forma vreodată şi va căpăta investitură parlamentară, va fi sursa unor pusee de criză încă şi mai grave decît cele pe care le-am avut pînă acum. În nici o lună, toată lumea şi oricine va putea să vadă limpede că aşa zisul "guvern de coaliţie" este de fapt o juxtapunere de două semi-guverne practic izolate unul de celălalt. Un balaur fără trunchi, dar cu două capete care se urăsc de moarte şi nu s-ar lua unul după altul, nicicum! Ciolacu pregăteşte în aceste zile, pentru PSD şi pentru el, coliva de la viitorul parastas. Cu mîna lui! Cum să explice Ciolacu propriului electorat că, în loc de aproape inevitabilele alegeri anticipate, cu şah ameninţare de mat la Iohannis, el a preferat să ciugulească de pe jos firimiturile aruncate în silă de mîna nicidecum generoasă a Preşedintelui jucător Iohannis? În ciuda iluziilor pe care şi le face, Iohannis pierde şi el din această combinaţie, fie că va reuşi să înjghebe guvernul PNL-PSD, fie că nu. Orice va face el şi de regulă nu face mare lucru, ceea ce va urma va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte între cele două partide, cu speranţa că vor cîştiga bătălia de poziţionare pentru viitoarele alegeri. Se va arăta lumii, astfel, dincolo de orice îndoială, că încropelile sale politice nu fac nici cît o ceapă degerată, iar interesele pe care le-a servit, cu voie sau fără de voie, prea puţin mai contează, nu au fost decît rareori cele ale României şi ale cetăţenilor săi.

Actuala încercare de juxtapunere la guvernare a PNL şi PSD nu are nimic de a face cu fostul USL. La vremea cînd a fost concepută şi realizată Uniunea Social Liberală, ea reprezenta un proiect coerent din punct de vedere ideologic şi politic. Partidul Liberal, din vremurile lui Antonescu, fără să pună între paranteze valorile de dreapta, încerca să exploateze valenţele sociale ale liberalismului modern, compatibile atît cu tradiţiile sale istorice, cît şi cu realităţile politice ale României post-decembriste. În vremea aceasta, PSD sub "Era Ponta" însemna promisiunea unei autentice metamorfoze, prin aruncarea peste bord a balastului moştenirii feseniste şi a oamenilor săi, respectiv prin recuperarea şi exploatarea valenţelor social-democrate autentic europene, promise, dar niciodată împlinite. USL marca un teritoriu comun al celor două formaţiuni, real şi uşor de configurat electoral, iar prin aceasta, crearea unei autentice soluţii social-liberale pentru România. O premieră pentru viaţa politică şi guvernările post-decembriste. Actuala "căsătorie cu de-a sila" a PNL cu PSD (vezi Moliere), în care soţul este iremediabil bîntuit de teama deloc neîntemeiată a coarnelor cu care i-ar putea împodobi fruntea viitoarea soţie, în timp ce ea, soţia, este cutreierată din cap şi pînă-n tălpi de bucuria traiului fericit şi fără oprelişti cu amantul, respectiv de speranţa deloc neîntemeiată a obştescului sfîrşit, cît mai grabnic, al soţului, nu poate atinge, nicicum, parametrii de stabilitate şi coerenţă ai unei alianţe. E o încropeală şi dacă va fi pusă pe roate, stabilitatea ei va fi atît de precară, încît cei ce s-au temut de "şeptanatul de guvernare" anunţat cu aroganţă şi din pură prostie de actualii "negociatori" PNL-PSD pot să se culce pe urechea cealaltă. Nu-i nici un pericol!

P.S. "Pour les connaisseurs", am folosit aici patentul analitic oferit de unul dintre rarele texte frumoase de sociologie contemporană, "L'illusion de la fin" al lui Jean Baudrillard. Un text care "povesteşte" seducător cum şi de ce "sfîrşitul" unor procese şi lanţuri de evenimente sociale nu se află aproape niciodată acolo unde îl plasează dorinţele ori speranţele oamenilor, mai ales cele ale oamenilor politici!